12 Iulie

„Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl.” Iuda 1 „Sfinţiţi în Christos Isus” (1 Corinteni 1:2).„Prin sfinţirea lucrată de Duhul”‘(1 Petru 1:2).

Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului.

Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră” (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

Meditatii zilnice:

C.H. Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s