Visul meu!

Visul meu, e să am harul,
Chiar din zorii dimineții.
Ca să-mi pot aduce darul,
În fiecare zi, a vieții.

Să nu mă sting, după ce norul,
A apărut pe cer, umbrind…
Din al meu crez și să duc dorul,
A tot ce-mi este mai senin.

Ci vreau să pot să biruiesc,
Orice furtună va veni
Şi prin Hristos să-mi întăresc,
Paşii, către veşnicii.

Visul meu, e să duc lupta,
Până la capăt, aşteptând…
Răsplata, ce îmi va da Domnul,
Pe cap, cununa Sa purtând!

Să nu mă prindă-n drum ispita
Şi de păcate doborât,
S-ajung de mă robeşte firea,
De pofta ei să fiu târât.

Să țin mereu, sabia-n mână,
Să tai, tot ce-i lumesc, firesc.
S-ajung triumfător în luptă,
Să fiu un om Duhovnicesc!

Visul meu, e Biblia…
Pe care vreau să o trăiesc,
Şi cu râvnă s-o împlinesc,
Iar tuturor să o vestesc.

Pe Domnul, vreau ca să-L laud,
Prin cântece de bucurie.
Iar ca cei ce mă aud,
Să îşi schimbe a lor trăire.

Să duc o viață-n rugăciune,
Să fiu un izvor curat.
Să cer multă-nțelepciune,
Domnului ce m-a salvat!

Visul meu, e să ajut săracul,
Să fiu sprijin, pentru bătrân.
Să cercetez văduva şi orfanul,
Să plâng cu acei ce plâng.

Să-l învelesc pe cel sărman,
Să biruiesc răul prin bine.
Să-l mângâi pe cel bolnav
Şi să Îl port în rugăciune.

Să dau din pâinea mea acolo,
Unde Isus mă va-ndruma.
Să strâng comoara mea dincolo
În cerul sfânt, de pe acuma.

Visul meu, e să am darul,
De-a face binele oricui.
Să trec biruitor hotarul,
Pansând rana duşmanului.

Dar nu să pun cărbunii stinşi;
Ci vreau să fac prin Voia Lui,
Acei cărbuni, să fie aprinşi,
Să ştie că-s a Domnului!

Nu să fi fost, fără folos,
Mândrindu-se-n sinea lui.
Ci să se-ntoarcă la Hristos,
Predându-şi viața-n Mâna Lui!

Visul meu, a fost să fiu lumină
Şi s-a împlinit, de când Isus…
A luat El, ființă-n mine,
Şi-am devenit, un om supus.

Răstignit-am chiar şi eul,
Împreună cu Hristos, în sine.
Trăiesc, Dar nu mai trăiesc eu,
Ci Hristos trăieşte-n mine.

Viaţa ce o trăiesc acum,
O trăiesc doar prin credinţă
În Fiul lui Dumnezeu,
Prin care am biruință!

Visul meu e să nu uit,
De dragostea Domnului.
Ci să stau mereu smerit,
Şi s-ascult de Glasul Lui!

El S-a dat pe Sine Însuşi,
La Golgota, râstignit.
A dus tot păcatul lumii
Fiindcă pe toți ne-A iubit!

Nu vreau, ca să fac zadarnic,
Harul Său nemăsurat.
Ci să fiu mereu, om harnic,
În Hristos tot mai bogat!

Visul meu, e să vii frate,
Şi tu azi, la crucea Lui.
Să te lepezi de păcate,
În numele Domnului!

Să-ți laşi chiar acum povara,
Care apasă foarte greu.
Ce îți va zdrobi spinarea,
De nu strigi la Dumnezeu.

Isus Hristos este Domnul!
Cel mai mare Împărat.
La El toate-s cu putință,
Vrei să fii un om salvat?

Visul meu e să crezi frate!
Că Isus spală păcate.
El ți le şterge pe toate,
Şi te scapă de la moarte!

Crede şi nu te-ndoi,
Tu un om schimbat vei fi.
Ce rodeşte-n bucurii,
Chiar printre ai Săi copii.

Un pom nou, în veşnicii,
Sădit lângă ape vii.
Domnul te va altoi,
De tine se va-ngriji.

Visul meu e să am parte
Cu Al nostru Bun Păstor,
Şi să nu fiu prea departe,
Atunci, când El vine pe nori.

Cu credință să m-apropi!
De al veşniciei zori,
Iar acolo-n Rai, cu sfinții,
Să-L văd pe Mântuitor!

Să fiu şi eu, printre ai Săi,
Să-ngenunchiez naintea Lui.
Iar în dragostea dintâi,
Să strig: „Osana Domnului!”

 Bahrin Alexandru 

12 Iulie

„Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl.” Iuda 1 „Sfinţiţi în Christos Isus” (1 Corinteni 1:2).„Prin sfinţirea lucrată de Duhul”‘(1 Petru 1:2).

Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului.

Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră” (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

Meditatii zilnice:

C.H. Spurgeon