Psalmul 32

Ferice de acel ce Domnu-i iartă
Fărădelegea care-a săvârșit
Și de acel ce vină nu mai poartă
Păcatul lui fiind acoperit.

Ferice-i omul căruia nu-i ține
În seamă Domnu’-a lui nelegiuire
Ce nici o viclenie nu deține
În duhul lui sau în a lui gândire.

Cât timp eu am tăcut nu mi-a fost bine
Îngrozitor simțeam oasele toate
Ce mă dureau și se topeau în mine
De gemetele mele necurmate.

Căci zi și noapte mâna-Ți apăsase
Asupra-mi cu putere-odinioară
Simțeam cum vlaga mea mi se uscase
Precum pământu-n seceta din vară.

Atuncea Doamne am venit la Tine
Cu toată vina mea ce m-a străpuns
Ți-am spus fărădelegile, ști bine
Și-al meu păcat nu l-am ținut ascuns.

Atunci am zis: ”Întreaga fărdelege
O voi mărturisi lui Dumnezeu!”
Iar Tu, Acel ce totul înțelege
Iertat-Ai vina și păcatul meu.

Dea-aceea să se roage totdeauna
Evlaviosu-n vremea potrivită
Când ape mari se vor vărsa întruna
Atunci ființa lui va fi ferită.

Tu din necaz mă scoți cu mână tare
Tu-mi ești adevărată ocrotire
Tu Domnul meu Puternice și Mare
Mă-nconjuri cu cântări de izbăvire.

”Am să te-nvăț de-acuma”-Domnu-mi zice
”Ți-arăt și calea ca să mergi pe ea
Mereu Te-oi sfătui, să fii ferice
Privirea Mi-o îndrept asupra ta!”

Nu fiți ca și un cal ce nu-înțelege
Sau un catâr strunit de orișicine
Ce trebuie cu-n frâu ca să se lege
Să nu-l lași să se-apropie de tine.

De multe ori durerea se repede
Peste cel rău, fiindcă nu-i scăpare
Însă acel ce-n Domnul se încrede
E-nconjurat de El cu îndurare.

Vă bucurați în Domnul pe vecie!
Voi sfinți, cu veselie negrăită
Și scoateți strigăte de bucurie
Toți cei cu inima neprihănită!

Daniel Hozan

10 Iulie

Impreună cetăţeni cu sfinţii.” Efeseni 2:19

Ce înseamnă să fii cetăţean al cerului? Înseamnă că suntem sub guvernarea cerului. Christos, Regele cerului, domneşte în inimile noastre, şi rugăciunea noastră zilnică este „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Proclamaţiile date de tronul slavei sunt primite liber de noi; decretele Marelui Rege sunt ascultate cu drag. Apoi, în calitate de cetăţeni ai Noului Ierusalim, vom împărţi onorurile cerului. Gloria care aparţine sfinţilor canonizaţi ne aparţine şi nouă, fiindcă suntem deja fii ai lui Dumnezeu, prinţi de sânge imperial; purtăm deja hainele nepătate ale dreptăţii lui Isus; avem deja îngeri care să ne slujească, sfinţi care să ne întovărăşească, pe Christos drept frate, pe Dumnezeu ca Tată şi o coroană de nemurire drept răsplată.

Împărtăşim onorurile cetăţeniei, fiindcă am intrat în ansamblul bisericii celor întâi născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Ale noastre sunt porţile de perle şi zidurile de hrisolit, a noastră este lumina azurie a oraşului care nu are nevoie de lămpi sau soare, al nostru este râul vieţii, şi cele douăsprezece feluri de fructe care cresc în pomii de pe maluri; nu există nimic care să nu ne aparţină. „Fie lucrurile de acum fie cele viitoare” 1 Corinteni 3:22), toate sunt ale noastre. Ca cetăţeni ai cerului, ne bucurăm de desfătările lui. Se vor bucura acolo păcătoşii care se căiesc — rătăcitorii care se întorc? La fel ne vom bucura şi noi.

Vor cânta ei imnuri de glorie în cinstea harului triumfător? Şi noi vom cânta. îşi vor arunca coroanele la picioarele lui Hhristos? Vom arunca şi noi onorurile noastre. Vor fi ei încântaţi de zâmbetul Lui? Nu va fi mai puţin dulce pentru noi. Se uită ei înainte, aşteptând a doua Sa venire? Aşteptăm şi tânjim şi noi. Dacă, deci, suntem cetăţeni ai cerului, să avem umblete şi acţiuni demne de această mare onoare.

Meditaţii C. H. Spurgeon