„Chemaţi să fiţi sfinţi.” Romani 1:7
Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte bine cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări.
In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi”. Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi” de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei.
Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus” (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.
Dumnezeu e în control 