2 Iulie

„Inima noastră îşi găseşte bucuria în El.” Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar și în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie.

El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10).

Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Meditatii zilnice: C.H. Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s