Dragostea

Chiar de-as cunoaste limbile-omenesti,
Chiar de-as vorbi in graiuri ingeresti,
Si daca dragoste nu as avea,
Ca o arama goala as suna.

De-as fi-inzestrat cu dar de-a prooroci,
Si toate tainele daca le-as sti,
Chiar prin credinta muntii de-as muta,
Si daca dragoste nu as avea,

Nu sunt nimic. Chiar de mi-as imparti
Averea toata la saraci, si-ar fi
Chiar trupul meu jertfit ca un prinos,
De nu iubesc, nu am nici un folos.

Ce-i dragostea? … Ea rabda indelung,
Si stropii bunatatii ei ajung
Sa-inece ura; nu-i mandrie-n ea,
Si nu ii place a se lauda.

Nici nu se poarta necuviincios,
Si nici nu urmareste-al ei folos;
Manie, rautate nu gasesti
In ochii ei curati daca privesti.

Nelegiuire nu vezi un crampei,
Ci adevaru-i bucuria ei;
Totul acopere, nadajduind,
Totul crezand, si totul suferind.

Odata, cunostinta va-nceta,
Si darurile se vor termina,
Dar dragostea ramane-n infinit,
Ea n-are inceput si nici sfarsit.

O, Domnul meu, atat de mult doresc
Cu dragostea aceasta sa iubesc,
Caci numai daca voi iubi asa,
Cu chipul Tau ma voi asemana.

Anca Winter 

22 Iunie

„El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite.

Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe.

La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa Clădirea se va înălţa Măreaţă, neclintită şi slăvită Cu toată strălucirea cerului împodobită.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

Acasa

Marius Alexandru - Poezii

Dimineata cand soseste,
Luna cand a adormit,
Cand al vrabiei cant se-opreste,
Si cand cerul e-nrosit,

Timpul verii se sfarseste,
Si porumbu-i recoltat,
Trupul meu cand oboseste,
De pamant nu sunt legat.

Merg spre cer fara teama,
Truda mea voi lasa,
Glasu-l Sfant duios ma cheama,
Intra in Odihna Mea.

Doamne-mi este dor de Tine,
Vino-n graba, mai curand,
Vreau sa zbor spre zari senine,
Zilnic sunt cu Tine-n gand.

Peregrin prin asta lume,
Inca am putin de dus,
Pan’ la ultima chemare,
Cand voi fi-n veci cu Isus.

Merg spre cer fara teama,
Truda mea voi lasa,
Glasu-l Sfant duios ma cheama,
Intra in Odihna Mea.

Dimineata cand soseste,
Luna cand a adormit,
Cand al vrabiei cant se-opreste,
Eu acasa am sosit!

Marius Alexandru, free translation of “Homeward Bound” by Marta Keen

acasaDescarcă

Vezi articolul original