Anii noștri trec prea iute

Anii noștri trec prea iute
Ca săgeata care zboară,
Parcă-s ceasuri sau minute
Ce gonesc în prag de seară.

S, au dus ca ziua cea de ieri
Anii noștri cei puțini,
Trudă, zbucium și dureri,
Atât am strâns și avem în mâini.

Totu-i goană după vânt.
Omu’-aleargă ca o umbră,
Caută raiul pe pământ
Într-o viață atât de sumbră…

Dup’ averi, plăceri, renume
Mulți se zbat fără oprire,
Călători spre altă lume
Astea sunt dezamăgire!

Chibzuiește-ti bine timpul
Cel trăiești aici sub soare,
Tu ești călător prin lume
Pune preț pe ce-i valoare.

A câta oară grădinarul
Mijlocește pentru tine?
Te-a-ngrijit cu drag tot anul,
Rodu-i frunze și suspine…

Vorbe goale fără număr
Doar atât rodim ades,
Tot ce facem sau ce spunem
Nu prezintă interes.

Cei din jur caută-n noi
Dragoste și bunătate,
La mulți fructul cel de soi
Ne lipsește din păcate.

Se prea poate-n acest an
S-ajungă-n dreptul tău securea,
Tu ești în cerescul plan
Nu glumi cu mântuirea.

Mai dezbracă-te de frunze,
De mândrie și de eu,
Toate gândurile-ascunse
Le cunoaște Dumnezeu.

Nu mai confunda slujirea,
Slujbele din adunare,
Cu roada Duhului, sfințirea,
Cu dragostea ce-n veci nu moare.

Fără dragoste noi suntem
Doar chimval zăngănitor,
O aramă sunătoare,
Doar un pom neroditor.

Doamne, îndură-te de noi,
Mai lasă-ne încă un an,
În al Tau ceresc altoi
Tu ești Tată, Suveran!

Când ne vei cerceta din nou
Să găsești rodul dorit,
Fii cu noi și-n anul nou,
Acum și până sfârșit.

Iany Laurenciuc 

7 Iunie

„Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul.” Psalmi 97:10

Ai motive întemeiate să „urăşti răul”. Gândeşte-te cât de mult te-a rănit deja! O, ce lume de înşelări păcătoase a adus în inima ta! Păcatul te-a orbit atât de mult, încât nu ai mai putut
vedea frumuseţea Mântuitorului; te-a surzit atât de tare, încât nu ai mai auzit chemarea blândă a Răscumpărătorului. Păcatul ţi-a aşezat picioarele pe calea morţii, şi a turnat otravă în izvorul fiinţei tale. Ţi-a infectat inima, şi a facut-o „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). O, ce fiinţă erai atunci când răul şi-a făcut lucrarea în tine, înainte de intervenţia harului divin! Erai un moştenitor al răului, ca şi ceilalţi; alergai „după mulţime ca să faci rău” (Exod 23:2). Aşa eram cu toţii; dar Pavel ne aminteşte că „aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11).

Avem motive întemeiate, într-adevăr, să urâm răul, când privim înapoi şi îi vedem faptele mortale. Răul ne-a înşelat atât de mult, încât sufletele noastre ar fi fost pierdute dacă iubirea atotputernică nu ar fi intervenit să le răscumpere. Chiar şi acum este un vrăjmaş atotputernic, păzind să ne facă rău şi să ne tragă la pierzare. De aceea „urâţi răul”, creştini, dacă nu vreţi să aveţi necazuri. Dacă vreţi să vă presăraţi cărarea cu spini şi să plantaţi urzici pe pernele patului de moarte, atunci neglijaţi să „urâţi răul”; dar, dacă vreţi o viaţă fericită şi o moarte paşnică, atunci umblaţi pe cărările sfinţeniei, urând răul până la capăt. Dacă vă iubiţi cu adevărat Mântuitorul şi vreţi să-L onoraţi, atunci „urâţi răul”. Nu există nici un leac care să biruiască mai repede răul din sufletul creştinului ca părtăşia îmbelşugată cu Domnul Isus. Locuieşte cu El, şi îţi va fi imposibil să fii în pace cu păcatul.

Orânduieşte-mi paşii pe cărarea Ta
Şi fa să am o inimă curată,
Fereşte de păcat făptura Ta
Şi ţine-i conştiinţa neîntinată.

Meditaţii C. H. Spurgeon