Constatare

Ne-am obișnuit să dăm cu biciul
În tot ce-i bun și ce-i frumos.
Avem atâtea reguli sumbre
Dar nu-s venite din Hristos.

Legați de multele condiții,
În rugă n-avem libertate,
Suntem cuprinși doar de ambiții
Ce ne aruncă-n hău și moarte.

Bisericiile-s tot mai goale
Închinarea-i tot mai rece
Predicile-s tot mai seci
Iar somnul nu mai vrea să plece.

Părtășia-i de fațadă
Și iubirea-i tot la fel
Unitatea nu există
Iar mila nu mai e un țel.

Bărfa este un exempu,
E la modă viclenia,
Teatrul ieftin e puternic
Și pe mulți i-a prins mândria.

Este timpul să lăsăm
Tot ce-i rău, tot ce-i murdar
Să ne-ntoarcem iar jertfa
De la crucea din Calvar.

Să-nțelegem compasiunea
Să trăim în unitate,
Să ne bucurăm în Domnul,
Care ne-a scăpat de moarte.

Să nu mai trăim legați
De pământ și bogăție
Inima și sufletul
Să-și dorească-n veșnicie.

Nichifor Nicu 

30 Iunie

„Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.” loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale.

El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

De cine depindem?

Nu ne definesc circumstanțele
Ci crezul că le putem depăși
Nu ne afectează substanțele
Ci doar ce în Fiul putem găsi.

Nu depindem de-mprejurare
Nici de dificultățile ce vin
Al nostru Stăpân e cel mai tare
E și Tatăl nostru, nu-i un străin.

Pe precare opinii nu ne bazăm
Avem la-ndemână Scriptura
Pe Stânca eternă, credincioși, stăm
Apa vie ne e băutura.

În vremuri grele găsim adăpost
Nu în ce-a omului braț zidește
Ci în Cel ce a dat supremul cost,
Și care, necurmat, ne păzește.

Nu din efort personal vin victorii
Nici din strădanii lipsite de har
Ci-așa cum au scris, inspirați, autorii
Primim biruințe din eternul Hotar.

De unde primim, oricând, ajutorul?
La cine-apelăm în greul impas?
Cu noi e oricând Creatorul
De El depindem la orice pas.

George Cornici

29 Iunie

„Dimineța Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL.” 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus”, dar sufletele lor sunt în faţa tronului lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă”, şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-l transmită Duhul lui Dumnezeu.

Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul… ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să el dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere.

Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus”.

Meditatii zilnice C.H. Spurgeon

Apocalipsa 5

Și-apoi eu am văzut o carte-n mâna dreaptă
A Celui ce ședea pe scaun de domnie
Având lăuntru ei o scriere-nțeleaptă
Și chiar pe dinafară continua să scrie.

Iar cartea însă-avea șapte peceți solide
Și-un înger a strigat cu-n glas ce totu-astupă:
”Cine-i acela vrednic să poată a deschide
Acestă carte Sfântă, pecețile să-i rupă”?

Și nu se găsea nimeni în cerul cel slăvit
Nici pe pământ și nici sub să poată și să vrea
Ca să deschidă cartea, chiar nimeni n-a îndrăznit
Pecețile să-i rupă și să privească-n ea.

Și plâns-am mult căci nimeni nu se găsise vrednic
Din miile de sfinți și ființe preacurate
Să ia în mână cartea din mâna Celui Veșnic
Pecețile să-i rupă și să se uite-n carte.

Iar unul din bătrâni îmi spuse ” Nu mai plânge ”
Căci Leul din sămânța lui Iuda ce-a ieșit,
Eterna Rădăcină, pecețile va frânge
Și cartea va deschide fiindcă-a biruit.

Și cum priveam, la mijloc, între-al domniei tron
Și cele patru sfinte făpturi vii minunate
Și între toți bătrânii afați la unison
Stătea-n picioare-un Miel c-o-nfățișare-aparte.

Părea înjunghiat, cu șapte coarne-n față
La fel și șapte ochi ce au vederi precise
Acestea-s șapte Duhuri a Domnului de viață
Ce pe întreg pământul de El au fost trimise.

El a venit și cartea luă din mâna dreaptă
Din mâna Celui care stătea pe-al slavei tron
Când a luat El cartea s-au aruncat deodată
Făpturi vii și bătrănii cu toți la unison.

Bătrânii, doășpatru, aveau deci fiecare
Meșteșugit lucrate, frumoase alăute
Și pline de tămâie potire lucitoare
Ce-s rugăciuni de sfinți cu care sunt umplute.

Și o cântare nouă cu toții au cântat:
”Tu poți deschide cartea, doar Tu ai vrednicie
Cu-a-njughierii sânge Tu ai răscumpărat
Oameni din orice limbă, norod și seminție.

Căci Tu din ei făcut-ai o mare-Împărăție
Și preoți pentru Domnul și Dumnezeul Sfânt
Ca ei să-mpărățescă cu multă bucurie
Când le vei da domnia s-o aibă pe pământ”.

Văzut-am împrejur la Tron o mare gloată
Înconjurând bătrânii și-acele făpturi vii
Și glasul multor îngeri ce-n număr n-au socoată
Erau mii zece-ori zece de mii și mii de mii.

Ziceau cu glasul tare: ” E vrednic să domnească!
El singurul, el Mielul ce fost-a-njunghiat!
Înțelepciunea, cinstea, puterea să primească
Să fie cu tărie și slavă lăudat!”

Și-atunci pe-orice făptură din ceruri și pe toate
De pe pământ și cele ce sunt pe sub pământ
Ce locuiesc pe mare ca într-un cor grupate
Cu un fior aparte le-am auzit zicând:

”A Celui care șade pe Tronul de domnie
Și-a Mielului să fie cinstirea neîncetat
Și stăpânirea toată să fie pe vecie
Cu slavă totdeauna să fie lăudat!”

”Amin!” Ziceau acele făpturi preaminunate
Bătrânii, douășpatru, cu fața pe covor
S-au aruncat cinstindu-l cu închinări curate
Pe-Acel ce-I viu de-a pururi, în vecii vecilor.

Daniel Hozan

28 Iunie

 „Să ne uităm ţintă… la Isus.” Evrei 12:2

Lucrarea Duhului Sfânt este să ne întoarcă ochii de la noi noi înşine la Christos, iar lucrarea Satanei este opusă, fiindcă el încearcă mereu să ne întoarcă privirea de la Christos la noi înşine. El insinuează: „păcatele tale sunt prea mari pentru a fi iertate; nu ai credinţă. Nu te căieşti îndeajuns. N-o să fii în stare niciodată să continui până la sfârşit. Nu ai bucuria copiilor Săi. Te ţii foarte slab de mâna lui Isus”. Toate aceste gânduri se concentrează asupra sinelui, şi nu avem niciodată mângâiere sau siguranţă privind înlăuntrul nostru.

Dar Duhul Sfânt ne întoarce privirea de la noi înşine. El ne spune că suntem nimic, dar „Christos este totul în toate”. Aminteşte-ţi, de aceea, că nu felul în care te prinzi tu de Christos te salvează; Christos însuşi te salvează. Nu bucuria ta în Christos te mântuieşte; Christos te mântuieşte. Nici chiar credinţa ta în Christos nu te mântuieşte, deşi ea este mijlocul, ci sângele lui Christos şi meritele Sale; de aceea, nu privi atât de mult la mâna cu care te ţii de Christos, ci la Christos.

Nu-ţi privi speranţa, ci pe Isus, Izvorul speranţei tale. Nu-ţi privi credinţa, ci pe Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Nu vom găsi niciodată fericirea uitându-ne la rugăciunile, acţiunile şi sentimentele noastre. Ceea ce este Isus, nu ceea ce suntem noi, oferă odihnă sufletelor noastre. Dacă vrem să-l învingem pe Satana şi să avem pace cu Dumnezeu, trebuie să o facem „privind ţintă la Isus”. Aţinteşte-ţi privirea asupra Lui. Păstrează moartea Lui, suferinţele Lui, meritele Lui, slava Lui şi mijlocirea Lui mereu în gând. Când te trezeşti dimineaţa, priveşte la El. Când te culci seara, priveşte la El. O, nu lăsa speranţele sau temerile să intervină între tine şi Isus. Urmează-L, şi El nu te va dezamăgi niciodată. Speranţa mea este întemeiată Pe sângele şi-ndreptăţirea lui Isus N-aş îndrăzni să mă încred vreodată În altceva, de-al Său sfânt nume mai presus.

Meditatii C.H. Spurgeon

Cat de mult ma iubeste Dumnezeu

Stau, si privesc la ce El a creat. .
La natură, ape, mări, la cerul înstelat. .
Și un gând in minte imi răsună mereu. .
Oh. . Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau acum, si la mine eu privesc. .
Si-mi dau seama ca am chip dumnezeiesc. .
Și nu pot opri gândul ce răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau si privesc la cate calauziri. .
În rătăcire sumbra de la El primi
Si un gând răsună, răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Dar, mai presus de toate astea, de parcă n-ar fi fost deajuns
Dumnezeu L-a trimis să moară pe Fiul Său Isus,
Pe dealul Golgota, pe-o cruce-nsganerata,
Adevarata Lui iubire a fost arătată. .

Si ce-am facut eu sa merit asa ceva? …
Prin moartea Sa eu am primit viața. .
Dragostea Lui în inima mea a fost turnată,
Prin Duhul Sfânt, eu am viața schimbată. .

Dar oare ce facut-am eu sa primesc eu atât? . .
Prin sângele Lui sa fiu considerat un sfânt? . .
Eu n-am facut nimic, nu e deloc meritul meu,
Ci în toate, s-a văzut că mă iubește Dumnezeu.

Si, ca un răspuns la ale mele cugetări,
Apar in inimia mea gânduri cu mari însemnări,
Si, gândurile aceste sunt de la Dumnezeu
Si El spune: „Uite cat de mult te iubesc Eu!”

 Marius Tarcău

27 Iunie

„Numai să nu vă depărtaţi prea mult.” Exod 8:28

Acestea sunt cuvintele viclene ale tiranului Faraon. Dacă sărmanul Israel înrobit trebuia să iasă din Egipt, atunci se târguia cu ei să nu plece măcar prea departe — prea departe de teroarea armelor sale şi de observaţiile spionilor săi. In acelaşi fel, lumea nu iubeşte lipsa de conformitate a nonconformiştilor şi părerile deosebite ale celor care i se împotrivesc. Ne-ar vrea mai blânzi şi mai maleabili în tratarea anumitor chestiuni. Moartea faţă de lume şi îngroparea în Christos sunt experienţe care par ridicole minţilor lumeşti; de aceea, legea care le stabileşte este universal neglijată şi chiar condamnată, înţelepciunea lumească recomandă calea compromisului şi vorbeşte despre „moderaţie”.

Conform politicii lumeşti, puritatea este de dorit, dar nu trebuie să fim prea pedanţi; adevărul este, desigur, bun de urmat, dar eroarea nu trebuie atât de sever denunţată. „Da”, spune lumea, „trebuie să fii spiritual prin toate mijloacele, dar nu trebuie să nu mai ieşi în societate, la un bal ocazional, sau la o vizită la teatru de Crăciun. La ce bun să te lipseşti de ceva care este la modă, de un lucru pe care toată lumea îl face?” Mulţi credincioşi iau în considerare acest sfat şiret, spre ruina lor veşnică. Dacă ÎI urmăm pe Domnul pe deplin, trebuie să trecem exact prin deşertul separării şi să părăsim Egiptul dorinţelor lumeşti.

Trebuie să părăsim preceptele, plăcerile şi religia lui, şi să mergem în locul în care Domnul îi cheamă pe cei sfinţiţi. Dacă arde tot oraşul, casa noastră nu poate rămâne în picioare. Dacă bântuie molima, nu putem scăpa numai noi. Cu cât suntem mai departe de viperă, cu atât mai bine, şi cu cât ne îndepărtăm de asemănarea cu lumea, cu atât vom fi mai în siguranţă. Să sune trâmbiţa pentru toţi credincioşii: „ieşiţi din mijlocul lor, si despărţiţi-vă de ei” (2 Corinteni 6:17).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cum as putea sa-I descriu iubirea?

Am vrut să Îi descriu iubirea pe hârtie,
Dar, scriind, apoi am realizat,
Că toate cărțile din aceasta lume,
N-ar cuprinde și nici n-ar putea spune
De iubirea-I fara de hotar.

Am vrut să Îi descriu iubirea prin cuvinte,
Și obosit parcă de atât grăit,
Am realizat că nici predici amănunțite,
Nici discursuri frumoase, prelungite,
Nu pot cuprinde dragostea-I din infinit.

Am vrut să Îi descriu iubirea, dar n-am putut,
Ea este de nepătruns și ne-nțeles:
Cum El, Dumnezeu din nevăzut,
A vrut să ni se facă cunoscut,
Nouă, oamenilor răi, ba chiar sa ne dea un preț,

Să-și părăsească slava Sa și sfinții îngeri,
Să vină pe acest Pământ așa umil,
Să Se dea pe cruce ca jertfă de ispășire,
Ca noi să primim mântuire,
Și să scăpăm astfel de un veșnic chin?

De-acum, când iubirea vreau să-I descriu,
Privesc la Golgota, la sfântul Miel,
Și chiar de nu înțeleg toate și toate nu le știu,
Chiar de n-aș putea sa spun sau n-aș putea sa scriu,
Iubirea Lui e-aceeasi: și ieri, și azi și-n veci.

Marius Tarcău  

26 Iunie

„Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon