Pot totul în Cristos

„5. Ferice de cei ce-si pun tăria in Tine, in a căror inimă locuiește  încrederea”
Psalm 84

În Valea Plângerii, nu mai sunt izvoare,
Pământul s – a uscat, parcă – i bulgăr mare,
Doar  Floarea Durerii  strigă și suspină:
-Aștept, Isus, ploaia ce are să vină!

În Valea Plângerii, e multă durere,
Dar fără lacrimi din cer, nu e putere,
Eu aștept roua cerului, solul  de sus,
Pot totul să rabd, de mă – ntărește Isus!”

Și încep să urce norii de ploaie,
Fulgere  albe, pe câmp, și pe zăvoaie,
Mărgăritare albe, ce parcă   vorbesc:
” – Sunt ploaia târzie, pe Isus Îl vestesc!”

” -Îți mulțumesc, Isuse, pentru ploaie,
Inima dură  ca bulgărul se – nmoaie,
Pot   să strig   lumii, dar  cu sufletul voios:
Pot  să rabd  totul de mă-ntărește  Cristos, !”

Se înviorează  floarea, pomii aduc rod,
Ciocârlii se rotesc, strigând către norod:
” -Hai, suflete zboară, te înveselește,
Poți totul în Cristos ce te  întărește!”

Valea Plângerii e  plină de izvoare,
Dinspre cer, îngerii cântă la vioare:
-” Ferice de cei ce-și pun tăria în Isus,
Căci va ploua cu binecuvântări de sus!”

Arancutean Eliza  

26 Mai

„Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini.” Psalmi 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios.

Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate” (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii” — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime.

Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic” (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

Meditaţii C. H. Spurgeon