La taclale cu fiul meu

De mult n-am mai stat la taclale
Și-mi pare momentul prielnic,
Sunt tot mai puține „escale”
La zborul nesigur, vremelnic…

Cu vremea pricepem mai multe,
Găsim mai ușor vieții sensul,
Alături ți-e mama s-asculte,
Să-i spui cum ți-e, fiule, mersul.

Ce gând te frământă, copile,
Ce spaimă seninu-ți umbrește,
Ce scrii pe-ale inimii file,
Ce șoaptă te neliniștește…

Eu n-aș vrea să-ți judec vreo faptă
Și nici să te mustru, n-ai teamă!
Nicicând n-a-mbiat calea dreaptă,
Să fii cu băgare de seamă!

Pe unde treci astăzi, copile,
Și eu am trecut mai-nainte,
Din trânta cu vitrege zile
Ieșit-am mai „coaptă la minte”.

Dar vreau să-nțelegi că și mama
Greșeli a făcut fără număr,
De n-oi putea eu să-ți sting flama,
Tot poți să mai plângi pe-al meu umăr.

Alături ți-e mama s-asculte
Orice, doar e-un ceas de taclale,
Deprinsă-s să duc poveri multe
Și n-au să mă-nfrice-ale tale!

Autor: Olivia Pocol

20 Mai

„Bunătatea Ta cea minunată.” Psalmi 17:7

Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul și Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de dragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman;

El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, și fără mustrare” (Iacov 1:5).

Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!

Meditaţii C. H. Spurgeon