Când spui Tu, Doamne, un Cuvânt

Când spui Tu, Doamne, un Cuvânt
Tresaltă serafimii;
Și Se pogoară Duhul Sfânt
Turnând din Ceruri pe pământ
Când spui Tu, Doamne, un Cuvânt,
Lumina Cincizecimii.

Când sufli peste robii Tăi
Suflarea Ta învie.
Și toate oasele din văi
Prind viață scăpărând văpăi,
Când sufli peste robii Tăi
Cu Har si bucurie.

Când vii Tu, Tată, și Te-atingi
De vasul meu de tină,
Oricât sunt nopțile de lungi
Din mine teama o alungi
Când vii Tu, Tată, și Te-atingi,
Mă umpli cu Lumină!

 Mănescu Mihaela  

14 Mai

Impreună moştenitori cu Christos.” Romani 8:17

Împărăţia nesfârşită a universului Tatălui Său este a lui Christos prin drept divin. Ca „moştenitor al tuturor lucrurilor”. (Evrei 1:2), El este singurul proprietar al vastei creaţii a lui Dumnezeu. El ne-a îngăduit să împărţim cu El această proprietate, prin virtutea moştenirii ratificate de Dumnezeu cu poporul ales. Străzile de aur ale paradisului, porţile de mărgărit, râul vieţii, binecuvântările veşnice şi slava nesfârşită sunt, prin binecuvântatul nostru Domn, ale noastre prin posesie veşnică. El împarte tot ce are cu poporul Său. El şi-a aşezat coroana regală pe fruntea bisericii, numind-o împărăţie, iar fiilor ei le-a spus că sunt „o preoţie împărătească” (1 Petru 2:9), o generaţie de împăraţi şi preoţi” (Apocalipsa 1:6). El s-a lipsit de coroană pentru ca noi să putem avea cununi de slavă.

El nu doreşte să se aşeze pe tron până nu pregăteşte un loc tuturor oamenilor răscumpăraţi prin sângele Său. Atunci când fruntea este încununată, întregul trup străluceşte de onoare. Iată răsplata fiecărui creştin biruitor! Tronul lui Christos, coroana, sceptrul, palatul, comorile, hainele şi moştenirea sunt ale tale. De departe superior geloziei, egoismului şi lăcomiei — care nu aduc nici un avantaj celor ce le practică – Christos îşi împarte fericirea cu poporul .Său. „Eu le-am dat slava pe care mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:22) „V- spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11).

Zâmbetul Tatălui este mai plăcut, fiindcă este împărtăşit de poporul Său. Onorurile împărăţiei sunt mai demne de dorit, fiindcă poporul Său domneşte cu El în slavă. Biruinţa Sa este mai valoroasă, fiindcă prin ea poporul Său este învingător. El se bucură de tronul Său, fiindcă are loc acolo şi pentru ei. El se bucură de haina sa regală, fiindcă şi ei sunt îmbrăcaţi în veşminte împărăteşti. El se bucură de bucuria Lui, fiindcă îi cheamă să intre şi ei în ea.

Meditaţii C. H. Spurgeon