„Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” Ioan 14:21
Domnul Isus oferă descoperiri uimitoare poporului Său. Chiar dacă Scriptura nu o declară, sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care pot mărturisi acest adevăr din propria lor experienţă. Ei au avut manifestări ale Domnului şi Mântuitorului Isus Christos într-un mod neobişnuit, cum nu s-a mai văzut şi auzit. In biografiile sfinţilor eminenţi, vei găsi amintirea multor momente în care Isus a vorbit sufletului lor şi le-a descoperit minunile persoanei Sale. Sufletele lor au fost cuprinse de atâta fericire încât s-au crezut în cer atunci când nu erau acolo, deşi erau foarte aproape. Atunci când Isus se arată poporului Său, cerul coboară pe pământ; este o pregustare a paradisului; este începutul binecuvântărilor.
Arătările lui Christos exercită o Influenţă sfântă asupra inimii credinciosului. Un efect va fi umilinţa. Dacă un om spune „am avut cutare şi cutare experienţe spirituale; sunt un om mare”, atunci poţi fi sigur că nu ai avut niciodată părtăşie cu Christos, fiindcă Dumnezeu „vede pe cei smeriţi, si cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi” (Psalmi 138:6). El fiu are nevoie să se apropie de ei ca să-i cunoască, şi nu le va face nici o vizită din iubire. Un alt efect al adevăratei arătări a lui Isus este fericirea, fiindcă în prezenţa lui Dumnezeu „sunt bucurii nespuse” (Psalmi 16:11). Sfinţenia va urma în mod sigur. Un om care nu a cunoscut sfinţenia nu va avea niciodată asemenea manifestări.
Unii oameni se arată foarte credincioşi, dar nu trebuie să-i credem pe cuvânt până nu le vedem faptele. „Nu vă înşelaţi; Domnul nu se lasă batjocorit” (Galateni 6:7). El risipi favorurile pentru cei răi, fiindcă, aşa cum nu va alunga un om perfect, nici nu va respecta un făcător de rele. Apropierea de Isus va avea deci trei efecte: umilinţa, fericirea şi sfinţenia. Fie ca Dumnezeu să ţi le dea pe toate, creştine!
Meditaţii C. H. Spurgeon