Să crezi în Dumnezeu în mijocul luminii nu înseamnă nimic. Dar să crezi în El în mijlocul întunericului, înseamnă credință. – Charles Spurgeon
V O R B E
Zi: 4 mai 2022
Fii tare!
Când valuri mari de ură ți se ridică-n față
și-n luntrea vieții tale izbesc neîncetat,
când marea furtunoasă e-nvăluită-n ceață
și n-ai nicio speranță ca să mai fii salvat,
când nu mai ai putere și cauți cu disperare
o mână prietenească să-ți vină-n ajutor,
când trupul tău e pradă durerilor amare,
adu-ți atunci aminte, tu ai Mântuitor.
Când cei ce te-nconjoară trăiesc în nepăsare
și râd mereu de tine și te batjocoresc,
când inima ți-e plină de-amar și de-ntristare,
când nu mai ai pe nimeni, când toți te părăsesc,
când simți un gol în suflet și inima-ți suspină,
iar ochii plini de lacrimi privesc spre alte zări,
când copleșit de beznă cauți drumul spre lumină
și ființa ta tânjește de dorul altei țări,
când mii și mii de valuri te-atacă cu furie
tu nu ceda, fii tare, fii stâncă de granit
și tot disprețul lumii tu poartă-l cu mândrie,
urmându-l cu credință pe Domnul tău iubit.
Și nu uita cuvântul ce Însuși El ți-l spune,
căci la aceasta suntem aici jos chemați:
„Necazuri și ispite veți întâlni în lume,
v-am spus aceste lucruri, dar nu vă-nspăimântați!
Căci nu peste mult timp vă voi lua la Mine
și-n țara veșniciei veți fi al Meu popor.
Acolo se termină și lacrimi și suspine
și toți veți fi o turmă, iar Eu voi fi păstor.”
Cu-aceste dragi cuvinte te mângâie într-una…
Tu, frate scump și soră, urmaș al lui Hristos,
urmează-L pân’ la capăt și vei primi cununa,
vei fi cu El de-a pururi, în cerul glorios.
O veșnicie-ntreagă Îi vei cânta-n mărire,
iar El te va conduce la marea de cristal,
vei fi cu El în slavă, părtaș la nemurire,
gustând din pomul vieții ce stă măreț pe mal.
Dar pân atunci te luptă mereu cu valul vieții,
veghează și te roagă, nu obosi luptând.
Și cum străjeru-așteaptă venirea dimineții
așteaptă-L și tu-ntruna, El va veni-n curând!
4 Mai
„Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei?” Ieremia 16:20
Un mare păcat al Israelului din vechime a fost idolatria; Israelul spiritual are tendinţa să-i urmeze pilda. Mamona îşi ridică încă viţelul de aur spre închinare, şi altarul mândriei nu a fost dărâmat. îndreptăţirea de sine luptă din toate puterile ca să-i acapareze pe cei aleşi, şi pofta îşi ridică altare la toate colţurile. Cei dragi sunt adesea cauza multor păcate. Domnul este îndurerat când îi vede pe credincioşi iubindu-şi peste măsură copiii. Iubirea aceasta se va transforma în blestem, şi ei vor fi pentru noi o capcană, aşa cum a fost Absalom pentru David, sau ne vor fi luaţi pentru totdeauna, lăsându-ne nemângâiaţi.
Dacă creştinii vor să-şi ude perna cu lacrimi în fiecare seară, lăsaţi-i să-şi iubească fără măsură copiii. Este adevărat că ei „nu sunt dumnezei”, fiindcă obiectele iubirii noastre nebuneşti sunt binecuvântări îndoielnice, mângâierea pe care ne-o oferă ei este primejdioasă, şi ajutorul pe care ni-l vor da în ziua necazului este foarte mic. De ce suntem atunci atât de vanitoşi? Ii compătimim pe bieţii sălbatici care se închină dumnezeilor de piatră, dar noi ne închinăm unui dumnezeu de aur. Care este deosebirea dintre un dumnezeu de carne şi unul de lemn? Principiul, păcatul, nebunia sunt aceleaşi, dar în cazul nostru crima este agravată de faptul că avem mai multă lumină, şi păcătuim în ciuda ei.
Păgânii se închinau unor zeităţi false, dar ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Noi comitem două păcate atunci când ÎI uităm pe Dumnezeu şi ne întoarcem spre idoli. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această fărădelege!
Sunt idoli care m-au robit Şi m-au făcut să uit de Tine; Ajută-mă, Isuse, să-i trimit De unde au venit, şi să-ţi slujesc Cu gânduri de lumină pline.
Dumnezeu e în control 