22 Aprilie

Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui.” Faptele Apostolilor 5:31

Isus, Domnul nostru, cel răstignit, mort şi îngropat, şade acum pe tronul slavei. Cel mai înalt loc din cer îi este rezervat Lui. E bine să ne amintim că înălţarea Sa este una Reprezentativă. A fost înălţat la dreapta Tatălui şi, deşi ca Dumnezeu are dreptul la onoruri la care muritorii nu pot aunge, ca Mijlocitor are parte de slava care este moştenirea sfinţilor. Este minunat să observi cât este de strânsă legătura dintre Christos şi biserica sa. Suntem una cu El. Suntem mădulare ale trupului Său, şi înălţarea Sa este şi a noastră.

El are o cunună, şi ne va da şi nouă cununi. Ne va da locuri de onoare, asemeni locului Său de la tronul Tatălui, locul învingătorului. El nu este mulţumit cu un tron numai pentru El. La dreapta Sa trebuie să stea regina, înveşmântată „în aur din Ofir” (Psalmi 45:9). El nu poate fi slăvit fără mireasa Sa. Priveşte spre Isus, credinciosule, chiar acum. Priveşte-I cununile de pe frunte cu ochii credinţei. Aminteşte-ţi că într-o zi vei fi ca El, şi II vei vedea cum este. Nu vei fi la fel de măreţ ca El; nu vei fi divin, dar vei împărţi, într-o oarecare măsură, onorurile şi demnitatea împreună cu El.

Mulţumeşte-te să trăieşti acum în anonimat, şi urmează-ţi cu răbdare drumul printre colinele sărăciei şi munţii necazurilor. În curând vei domni cu Isus, fiindcă El „a făcut din noi o împărăţie si preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6), şi noi vom domni cu El în veşnicie. O, ce gând minunat pentru copiii lui Dumnezeu! Acum îl avem pe Christos ca reprezentant la curtea cerului, şi în curând El va veni să ne ia cu El pentru totdeauna, să-I privim gloria şi să-I împărtăşim bucuria.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s