Agonia Fiului

A răbdat o lungă agonie
Ca-ntreagă omenirea să știe
Că jertfa Lui naște vindecare
Și dă tărie în stări precare.

Om al durerii-nume potrivit
Să-nvingă iadul la noi a venit
Păcatul să nu mai domnească în noi
Schimbați să fim în ai credinței eroi.

Cerească Îi era teologia
Și binecuvântată strategia
Dar L-au respins numindu-L rebel
Căci ziceau: “se pretinde Emanuel”.

Cărturarii și fariseii nu L-au vrut
Dar nu știau planul în Cer conceput
L-au prins și apoi L-au judecat
Și pe lemn de-ocară L-au crucificat.

Cuiele străpungeau carnea vie
Și-așa a-nceput lunga agonie
Pironit, la culme era chinul
Dar El ne diviniza destinul.

Batjocurile îi sporeau durerea
(Dar nu știau că vine Învierea)
Iar cununa pe cap înspina cumplit
Ce mult Mirele nostru a pătimit!

Și-a dat duhul rostind “s-a isprăvit”
Cereasca lucrare s-a desăvârșit
Și rodul agoniei se va vedea
Căci altă eră se deschidea.

Profețiile ne spun foarte clar
C-a Lui suferință a adus har
Prin rănile Lui primim tămăduire
Ce tainică și divină izbăvire!

Ne-a scăpat de osândă, de jugul greu
Și-acum ne conduce pe-ngustul traseu
Spre Plaiul unde nu e suferință,
Nici întristare, nici neputință.

Necontenit ‘nălțăm mulțumire
C-am primit fără cost mântuire
Și știm că Fiul jertfei supreme
Ne-așteaptă cu cununi și diademe.

George Cornici

20 Aprilie

„Pentru că, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii.” Evrei 2:14

Copii ai lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut tăişul, fiindcă puterea diavolului a fost nimicită. Deci nu vă mai temeţi de moarte. Cereţi harul Duhului Sfânt să vă întărească pentru ceasul acela prin cunoaştere şi credinţă în Mântuitorul. Dacă veţi trăi lângă crucea de pe calvar vă veţi gândi la moarte cu plăcere și o veţi întâmpina cu bucurie. Este plăcut să mori în Domnul; somnul în Isus este o binecuvântare. Moartea nu mai este o pedeapsă; este o întoarcere din exil, o călătorie spre locaşurile în care se află deja cei dragi.

Distanţa dintre sufletele din cer şi sfinţii de pe pământ pare mare, dar nu este aşa. Nu suntem departe de casă — într-o clipă vom ajunge acolo. Pânzele sunt Rdicate; sufletul este lansat. Cât de lungă va fi călătoria? Câte vânturi vor trebui să sufle în pânzele obosite până vom ajunge în portul păcii? Cât vom pluti prin furtuni înainte de a ajunge în marea odihnei? Iată răspunsul: „să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (2 Corinteni 5:8). De abia plecată, corabia ajunge imediat în port. îşi întinde pânzele, şi ancorează. Ca şi corabia de pe Marea Galileei, este înconjurată de furtună, dar Isus merge pe mare şi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Ioan 6:20), ȘI O călăuzeşte spre uscat.

Nu vă gândiţi că va trece mult între clipa morţii şi veşnicia slavei. Când închizi ochii pe pământ, îi deschizi în ceruri. Caii de foc nu zăbovesc nici o clipă pe drum. Atunci, copil al lui Dumnezeu, de ce te temi de moarte, ştiind că prin moartea Domnului tău, blestemul ei a fost distrus? Acum moartea este ca scara lui Iacov, cu prima treaptă în mormânt şi ultima în slava veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon