11 Aprilie

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fel se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s