Vom ști cum n-am știut,
Când timpul nu va trece
Și-acele galaxii,
Din veșnicul ținut,
Cu toți le vom petrece.
Vom râde cum n-am râs,
Când lacrimile toate
Vor dispărea pe veci,
Iar veșnicul surâs
Va fi o realitate.
Vom fi ce nu am fost,
Când noaptea se va stinge,
Iar noi vom poposi
În veșnic adăpost,
Unde nu va mai ninge.
Vom zice ce n-am zis,
Cu vorbă luminoasă,
Rostind cu mulțumiri
Că ce trăim nu-i vis,
Ci am ajuns acasă.
„În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod si femei, care se boceau, îsi băteau pieptul, si se tânguiau pentru El.” Luca 23:27
În mulţimea care îl urma pe Mântuitorul spre mormânt, existau câteva suflete care deplângeau sincer şi amarnic. chinurile Lui. Vaiurile şi bocetele lor erau acompaniamentul potrivit pentru marşul durerii. Când îl văd pe Isus ducându-şi crucea spre Calvar, mă alătur femeilor îndurerate şi bocesc cu ele fiindcă, într-adevăr, este o cauză de durere adevărată, o cauză mai profundă decât îşi imaginau ele. Ele boceau nevinovăţia chinuită, bunătatea persecutată, iubirea rănită, blândeţea muribundă; însă inima mea are un motiv mai adânc şi mai amar. Păcatele mele au fost biciul care I-au sfâşiat umerii şi au încununat cu spini fruntea Lui sângerândă. Păcatele mele au strigat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” şi au aşezat crucea pe umerii Săi zdrobiţi.
Moartea Sa este destul de îngrozitoare pentru ca întreaga veşnicie să se cutremure, dar faptul că Eu L-am ucis este mult mai dureros, dincolo de lacrimi şi regrete. Nu e greu de ghicit motivul bocetelor femeilor, dar nici una dintre ele nu putea avea mai multe motive să-L iubească decât are inima mea. Văduva din Nain şi-a văzut fiul înviat, dar eu am fost înviat singur la o viaţă nouă. Soacra lui Petru a fost vindecată de friguri, dar eu am fost vindecat de boala păcatului, care este mult mai gravă. Din Maria Magdalena au fost scoşi şapte draci, dar din sufletul meu a fost izgonită o legiune. Maria şi Marta au fost favorizate de vizitele Lui, dar eu locuiesc în permanenţă cu El. Mama Sa i-a născut trupul, dar El a format în mine speranţa slavei. Fiindcă le întrec în datorii pe aceste femei sfinte, lăsaţi-mă să nu rămân în urma lor în exprimarea durerii.
Cu sufletul plin de iubire şi chin
Îi scald picioarele în lacrimi —
Şi plâng mereu în suflet Mirele divin
Căci m-a salvat prin grele patimi.
Dumnezeu e în control 