Ca si Toma

In duminica-nvierii, catre seara, adunati
Stau cu usile-ncuiate ucenicii, spaimantati
De Iudei; dar dintr-o data-i copleseste-o spaima noua,
Intre ei Isus apare si le spune: „Pace voua!”

Si dupa aceste vorbe mainile le-a aratat,
Si-apoi coasta; ucenicii tare mult s-au bucurat.
Ce adanca fericire si ce mare mangaiere,
Domnul este viu, si iata-L, e real, nu-i o parere.

Insa Toma, zis si Geaman, numarat printre acei
Doisprezece, fara unul, nu era atunci cu ei;
Si i-au spus cand se-ntalnira: „Am vazut pe Domnul!” Toma,
A venit pe neasteptate in mijlocul nostru-aidoma.

Vreau dovezi, raspunse Toma, mana mea in palma Lui
Vreau sa-mi pun, si vreau sa pipai semnul urmelor de cui,
Si in coasta Lui de-asemeni mana mea vreau sa mi-o pun,
Nu voi crede daca-aceste evidente nu le-adun.

Trec opt zile. Ucenicii iar in casa se aduna,
Toma, de aceasta data, cu ei este impreuna,
Si Isus din nou apare si le spune: „Pace voua!”
Si lui Toma: ‘Ia priveste mainile Mele-amandoua.

Adu-ti degetul, si mana pune-ti-o in coasta Mea,
Si nu fi fara credinta’, caci sunt viu, Ma poti vedea;
Special, chiar pentru tine am venit acuma Eu,
„Domnul meu”, raspunde Toma, Tu esti „Dumnezeul meu!”

Ca si Toma, si eu, Doamne, am umblat dupa dovezi,
Straduindu-ma zadarnic sa-nteleg cum Tu lucrezi,
Si, cand planul Tau prea tainic si maret s-a dovedit
Pentru mintea mea ingusta, eu atunci m-am indoit.

Speciala intalnire insa Tu mi-ai acordat,
Si-am crezut ca pentru mine ai murit si-ai inviat.
Multumirea si-nchinarea Ti le-aduc acuma eu,
Tu esti Domnul meu, Isuse, si esti Dumnezeul meu!

Inspirata din Ioan 20:19-29.

Anca Winter 

30 Aprilie

„Toţi copiii lui Israel au cârtit.” Numeri 14:2

Şi între creştinii de astăzi sunt cârtitori, la fel de înverşunaţi ca cei din tabăra lui Israel. Sunt cei care, când se împiedică, cârtesc împotriva încercărilor. Ei întreabă: „de ce sunt atât de nenorocit? Ce am făcut ca să merit atâtea pedepse?” Am ceva să-ţi spun, cârtitorule! De ce murmuri împotriva hotărârilor pe care le ia Tatăl ceresc? Te-ar lovi El mai tare decât meriţi? Gândeşte-te cât de răzvrătit erai odinioară, şi El te-a iertat! Cu siguranţă că, dacă acum consideră că trebuieşti pedepsit, ştie El de ce, şi ar trebui să nu cârteşti. La urma urmei, eşti pedepsit pe măsura păcatelor tale? Gândeşte-te la răul din inima ta, şi apoi la nuiaua care trebuie să te cureţe. Cântăreşte-te, şi vezi câtă zgură se ascunde în aurul tău.

Crezi că focul din cuptor este prea puternic? Oare spiritul acesta mândru şi răzvrătit nu demonstrează că inima ta nu este. cu adevărat sfinţită? Nu sumva cuvintele cârtitoare sunt departe de firea blândă şi sfântă a copiilor lui Dumnezeu? Nu este nevoie de o corecţie? Dar dacă vei murmura contra pedepsei, ia aminte, fiindcă soarta cârtitorului este amară. Dumnezeu îi loveşte de două ori pe cei care nu îndură cu răbdare prima lovitură. Află însă un lucru: „El nu mâhneşte cu plăcere, nici nu necăjeşte bucuros pe copiii oamenilor” «Plângeri 3:33). Toate corecţiile Sale vin din dragoste, Ca să te purifice şi să te apropie de El.

Cu siguranţă că, dacă vei recunoaşte că pedeapsa vine din mâna Tatălui tău, o vei îndura mai uşor. „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa; Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte copii” (Evrei 12:6-7). „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care aufost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Meditaţii C. H. Spurgeon

Sunt fericit, Isuse

Sunt fericit, Isuse, ca-n Seara Rugăciunii,
când pleacă Vânzătorul şi-Ţi mai rămân cei dragi,
– ce bine-i între-aceia ce n-au trădat nici unii,
cu ei primeşti putere spre tot ce-aştepţi să tragi.

Mai sunt puţine ceasuri – şi Crucea o să-nceapă
tot iadul se frământă spre lupta-n clipa ei,
oştirile vrăjmaşe vin multe, ca o apă,
şi Mielul merge Singur cu unsprezece miei.

O, ceasurile sfinte trăite între-aceia
ce Ţi-au rămas alături în tot frumosul drum,
Ţi s-a-mpletit viaţa cu-a lor – din Galileia
şi dragostea lor dulce Ţi-e-alăturea şi-acum.

Curata lor iubire statornică şi sfântă
Ţi-e ca o oază dulce într-un pustiu amar
şi ca o-mbrăţişare când duhul se frământă,
– cu tot ce-Ţi iei de-acolo poţi merge spre Calvar.

Slăvit să fii Tu, Tatăl, ce-ai grijă totdeauna,
când dragostea-şi aşteaptă calvarul pregătit,
să-şi capete puterea de-a birui furtuna,
plecând spre ea cu sânul udat de-un plâns iubit.

Nainte de sărutul vânzării vinovate,
Te-a fericit sărutul iubirii pus pe Sân
şi gândul sfânt că-n schimbul unui tâlhar de frate
ai unsprezece îngeri ce-alăturea-Ţi rămân.

Traian Dorz 

29 Aprilie

„Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii. ” Ieremia 17:17

Cărarea creştinului nu este întotdeauna strălucitoare. Mai vin şi timpuri întunecate şi furtunoase. Într-adevăr, Cuvântul spune: „căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Este adevărat că religia ar trebui să-i ofere omului fericire şi binecuvântare. Dar experienţa ne spune că, dacă cărarea dreptului este „ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până în miezul zilei” (Proverbe 4:18), uneori mai vin şi nori. În unele vremuri cerul credinciosului se întunecă, şi el merge fără lumină. Mulţi s-au bucurat o vreme de prezenţa lui Dumnezeu. Au trăit sub lumină în vremurile de început, au mers „în păşuni verzi”, pe lângă „ape de odihnă” (Psalmi 23:2), dar s-au trezit dintr-o dată că cerul se întunecă deasupra lor.

În loc să fie ocrotiţi în Gosen, s-au trezit în pustiu. În locul apelor de odihnă, au găsit pâraie amare şi tulburi. Atunci au spus că dacă aş fi fost cu adevărat copilul lui Dumnezeu, nu s-ar fi întâmplat aşa”. O, nu spuneţi asta, voi cei care păşiţi în întuneric. Cei mai buni dintre sfinţii lui Dumnezeu trebuie să bea paharul amărăciunii; cei mai dragi copii ai Săi trebuie să îndure crucea. Nici un creştin nu se bucură de prosperitate eternă; nici un credincios nu-şi poate ţine mereu harpa departe de sălcii (vezi Psalmi 137:2).

Poate că Domnul te-a călăuzit la început pe o cărare lină şi luminoasă, fiindcă erai slab şi fricos. El a oprit vântul şi furtuna, dar acum eşti tare în credinţă, şi trebuie să împărtăşeşti experienţele aspre ale adulţilor. Avem nevoie de vânturi şi furtuni care să ne încerce credinţa, să ne smulgă rădăcinile încrederii în sine şi să ne înrădăcineze în Christos. Vremurile grele ne descoperă valoarea glorioasei noastre speranţe.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Domnul este viu, mărire!

Domnul este viu, mărire
El, din morți a înviat
Să ne aducă mântuire
De la moarte ne-a salvat.

A învins iadul cel rău
Moartea pe veci a zdrobit-o
El, Fiul lui Dumnezeu
Și viața ne-a dăruit-o.

Totul s-a cutremurat
Când ai Săi ochi s-au închis
Dar apoi a înviat
Boldul morții l-a învins.

Dar de viață am primit,
Izbăvirea ne-a adus,
Mielul care s-a jertfit
A împlinit tot ce s-a spus.

A Sa cale să urmăm
Fericiți în veci vom fi
Și credință să avem
Să trăim în veșnicii.

Slavă Fiului iubit
El e viu la al Său Tată
Și ne așteaptă negreșit
La Cer să-L urmăm, o dată.

Să cântăm cu bucurie
Suntem slobozi, să trăim
Și a Sa Împărăție
Cu El să o stăpânim.

O cântare minunată
Fiului, să Îi cântăm
Dragostea Lui, ne arată
Pe-a Sa cale să urmăm.

Florența Sărmășan 

28 Aprilie

„Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea.” Psalmi 119:49

Oricare ar fi nevoia ta, vei găsi o făgăduinţă potrivită în Biblie. Eşti slăbit fiindcă drumul e greu, şi te-a obosit? Iată făgăduinţa potrivită: „El dă tărie celui obosit” (Isaia 40:29). Când citeşti o asemenea făgăduinţă, du-te la Cel care ţi-a făcut-o, şi cere-I să se ţină de cuvânt. Îl cauţi pe Christos şi însetezi după părtăşia cu El? Atunci această făgăduinţa va străluci ca o stea:, ferice de cei flămânzi si însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi” (Matei 5:6). Infăţişează-te înaintea tronului de lumină şi nu cere nimic altceva; spune mereu aceleaşi cuvinte: „Doamne, Tu ai spus; fă aşa cum ai spus”.

Eşti necăjit din cauza păcatului şi împovărat de greutatea nelegiuirilor? Ascultă aceste cuvinte „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile pentru Mine, si nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Nu ai nici un merit prin care să poţi pleda, dar pledează în numele făgăduinţelor Sale, şi El le va împlini. Te temi că nu vei rezista până la capăt şi că, după ce te-ai considerat copil al lui Dumnezeu, vei fi lepădat? Dacă acestea sunt temerile tale, înfăţişează aceste cuvinte înaintea tronului de har şi pledează în numele lor: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legământul Meu de pace nu se va clătina” (Isaia 54:10).

Dacă ai pierdut sentimentul prezenţei Mântuitorului şi îl cauţi cu inima Îndurerată, aminteşte-ţi această făgăduinţă: „întoarceţi-vă la Mine, si mă voi întoarce si Eu la voi” (Maleahi 3:7). „Pentru o clipă îmi întorsesem faţa de la tine, dar mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică” (Isaia 54:7). Hrăneşte-ţi credinţa cu Cuvântul Domnului, şi Oricare ţi-ar fi nevoile, întoarce-te la Banca Credinţei cu cecul Tatălui tău, şi spune: „aminteşte-ţi de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Iubirea Ta

DUCIUC LIDIA

Iubirea Ta a fost  jertfirea

Iar pasiunea – omenirea,

Dar rana Ta a fost păcatul,

Ce-a răstignit pe Împăratul…

Jertfirea Ta a-nfrânt robia,

Iubirea Ta a dus solia

Că piatra grea n-a stat în cale,

Iubirea a-nflorit din jale

Iubirea Ta e veșnicia,

E cerul  tot și bucuria,

Triumful vieții din  genune,

Victoria prin rugăciune…

Iubirea noastră-i pocăința,

Trăirea noastră-i umilința,

Credința-n  Tine  e  puterea,

Mormântul gol e învierea!

Vezi articolul original

Strainul

Pe drum inspre Emaus paseam. Cu ochii tristi,
Descurajati si singuri, lasam in urma dorul,
Inmormantat in stanca; am fost idealisti
Punandu-ne nadejdea-n Isus Invatatorul.

Lipsiti de bucurie, vorbeam. Dar un Strain,
Se-apropie si merge la pas cu noi de-odata;
Nu-I recunoastem chipul, nici glasul Lui blajin,
Nici blanda Lui privire. El ne intreaba-ndata:

-„Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati?”
-‘Cum, esti Tu singur care nu stii cele-ntamplate? ‘
-„Ce?” a-ntrebat Strainul. Iar noi, debusolati,
I-am povestit de Isus cu inimi tulburate.

Credeam ca El e-Acela ce ne va izbavi,
Insa, mai marii nostri L-au osandit la moarte;
Si iata, sunt trei zile de cand Isus muri,
Si-a noastre idealuri s-au dovedit desarte.

Ba inca in uimire ne-au pus niste femei,
Marturisind c-avura-o vedenie de ingeri,
Spunand ca viu e Domnul, dar nu avem temei,
Oprit e orologiul acestei mari infrangeri.

„O”, a-nceput Strainul, ‘nepriceputi sunteti
Cand este ca sa credeti tot ce a spus Scriptura,
Hristos veni sa moara’, voi pace sa aveti,
O pace care-mpaca cu Dumnezeu faptura.

Si ne-a deschis Cuvantul, si tot ne-a talcuit
Ce-i scris despre Mesia, dand valul la o parte;
In inimile noastre un foc s-a intetit:
„Ramai cu noi”, Straine, nu merge mai departe.

Si a ramas Strainul, si paine-a frant cu noi,
In clipa-aceea ochii ni s-au deschis pe data,
Si focul, ca un fluviu, nestavilit suvoi,
Porni ca sa cuprinda fiinta noastra toata.

Isuse, Domnul nostru, esti viu cu-adevarat!
Ai mers cu noi alaturi; si epica-ntristare,
Si dorul frant din inimi, si visul spulberat,
Le-ai transformat pe toate in zi de sarbatoare.

Tu ne-ai deschis Scriptura, si ochii ne-ai deschis,
Si-a inimii obloane-au fost date la o parte.
„Ramai cu noi”, Isuse, pe veci, caci ne-ai promis
Ca de a Ta iubire nimic nu ne desparte.

Inspirata din Luca 24:13-35.

Anca Winter 

27 Aprilie

„Dumnezeu, Dumnezeul nostru.” Psalmi 67:6

Este ciudat să observi cât de putin ne folosim de binecuvântările spirituale pe care ni le dă Dumnezeu, dar este încă şi mai ciudat să vezi cât de puţin ne folosim de Dumnezeu însuşi. Deşi El este „Dumnezul nostru”, apelăm de puţine Ori la El şi îi cerem puţine lucruri. Cât de rar cerem sfatul Dornnului! Cât de des ne facem afacerile fără să-I căutăm călăuzirea! In toate necazurile, ne luptăm fără încetare să ne purtăm singuri poverile, în loc să le aruncăm asupra Lui, ca să ne poată sustine! Acest lucru nu se întâmplă din cauza neputinţei noastre, fiindcă Domnul ne spune „sunt al tău, suflete; vino şi foloseşte-Mă Cum vrei.

Poţi să vii oricât de des la cămara mea, şi cu cât vii mai mult, cu atât este mai bine”. Este vina noastră dacă respingem bogăţiile lui Dumnezeu. De vreme ce ai un asemenea Prieten, şi El te invită, vino zilnic la el. Atâta timp cât ai un Dumnezeu la care să te duci, nu vei duce lipsă de nimic. Atâta timp cât ai un Dumnezeu care te ajută, nu trebuie să te temi de nimic. Du-te la Tezaurul tău şi la toate lucrurile de care ai nevoie. Acolo ţi se va împlini orice vis. Învaţă divina îndemânare de a avea totul în Dumnezeu. El îţi poate oferi totul sau, încă şi mai bine, poate fi totul pentru tine. lngăduie-mi să te implor, atunci, să-L foloseşti pe Dumnezeu. Foloseşte-te de El în rugăciune. Du-te des la El, fiindcă este Dumnezeul tău. O, vei ezita să te foloseşti de un asemenea privilegiu? Zboară la EL, şi spune-I toate nevoile tale. Foloseşte-L mereu — prin credinţă — în orice moment.

Dacă împrejurări întunecate ţi-au umbrit drumul, foloseşte-L pe Dumnezeu ca pe o lumină. Dacă un duşman puternic te-a atacat, fă din Dumnezeu scutul tău, fiindcă „Domnul Dumnezeu este un soare si un scut” (Psalmi 84:11) pentru poporul Său. Dacă te-ai rătăcit în labirintul vieţii, foloseşte-L ca pe o călăuză, fiindcă El te va conduce. Oricum ai fi, și oriunde te-ai afla, aminteşte-ţi că Dumnezeu este singura ta nevoie şi singurul ajutor. El poate face totul pentru tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Învierea, ieșire din întuneric la lumină

A ieșit din întuneric la lumină
Grota-ntunecată n-a putut să-L țină
S-a-ntâmplat cum au declarat profeții
A-nviat la ora dintâi a dimineții.

Trei zile și trei nopți fără suflare
Semnele morții erau foarte clare
Putrezirea era pe cale să-nceapă
Cum de n-au făcut mai adâncă groapă?

Au fost Marii Preoți cu mari proiecte
De-a-nlătura ce numeau ei “secte”
Să rămână doar cea tradițională
Cu legi fără de viață și multă fală.

Divina putere n-o cunoșteau
Revelații din Cer, desigur, n-aveau
Și L-au interogat pregătindu-i mormântul
Dar El a păstrat, credincios, Legământul.

Omorând-L pe cruce L-au îngropat
În mormânt cu uriașă piatră-ncuiat
Și-au crezut c-au înfăptuit dreptate
Dându-i, “generoși”, o groaznică moarte.

Deodată s-a coborăt forța-nvierii
Să-nlăture starea sumbr-a tăcerii
Și Omul durerii a ieșit la lumină
S-aducă sărbătoare la toți ce se-nchină.

A ieșit învingând moartea hidoasă
Omenirea la El să fie atrasă
Și iar s-a dovedit Cine tronează
Și Cine asupra planetei veghează.

A-nviat dovedind că puterea umană
Oricât s-ar arăta de vicleană
Nu poate sta împotriva dumnezeirii
Și nu poate anula efectul iubirii.

A ieșit din întuneric la lumină
Să aibă părtășie cu noi la Cină
Să-nvieze-n noi ce s-a ofilit
Amarul tristei vieți să fie-ndulcit.

Rostind “Întrupare” și-apoi “Înviere”
Știm că speranța noastră nu piere
Învăluiți în căldura dragostei divine
Stăm cu Cel ce ne-ndrumă și ne susține.

George Cornici