31 Martie

Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5

Pilat L-a dat pe Domnul nostru soldaţilor romani să-L biciuiască. Biciul roman era un instrument de tortură îngrozitor. Era făcut din tendoane de bou. Printre ele erau intercalate oase ascuţite, astfel că, de fiecare dată când lovea, tăia adânc şi sfâşia carnea până la os. Mântuitorul a fost, fără îndoială, legat de un stâlp şi apoi biciuit. A mai fost bătut şi înainte, dar probabil că această biciuire a fost cea mai crudă pedeapsă. Suflete, priveşte-L şi jeleşte-I sărmanul trup chinuit. Credinciosule, poţi să-L priveşti fără lacrimi, în timp ce stă în faţa ta ca o imagine a dragostei torturate? El, care era odată alb ca un crin nevinovat, este acum purpuriu, scăldat în propriul Său sânge. Simţind vindecarea pe care au îndeplinit-o rănile Sale în noi, nu ni se înmoaie inimile de dragoste şi durere? Dacă L-am iubit vreodată pe Domnul Isus, acum trebuie să simţim că dragostea noastră creşte.

Vedeţi cum Domnul a pătimit
Pe cruce pentru omul întinat!
In timp ce păcătoşii L-au lovit
Şi l-au batjocorit, şi l-au scuipat.
Din trupul Său zdrobit şi chinuit
A curs izvor de sânge-n veşnicie
Legat a fost şi biciuit, şi inima i-a plâns,
Ca să avem noi bucurie.

Ar trebui să ne închidem în casă şi să plângem; dar (fiindcă afacerile ne cheamă, ne vom ruga ca Mântuitorul să sape imaginea rănilor în inima noastră pentru toată ziua. La căderea
nopţii, ne vom întoarce să stăm de vorbă cu El, şi să ne plângem păcatele care L-au costat atât de mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s