Isaia 53

Cine-a crezut in ce ni se vestise,
Sau bratul Domnului a cunoscut?
Chiar de la inceput, de cand venise,
Ca o odrasla slaba a crescut.

Ca un Lastar ce creste in pustie,
Prin frumusete nu ne atragea,
Nu stralucea decat in modestie,
Placut la-nfatisare nu era.

Om al durerii si al suferintei
A fost de toata lumea parasit,
Invesmantat in haina umilintei
L-am ignorat si L-am dispretuit.

Si totusi, suferinta ce-a purtat-o
A fost a noastra; fiindca ne-a iubit
Durerea noastra-asupra Lui a luat-o,
Nu pentru vina Lui a fost lovit.

Ci pentru noi a fost strapuns pe cruce,
Vinovatia noastra a purtat,
Pedeapsa, care pace ne aduce,
El a primit-o, si ne-a vindecat.

Mergeam pe drumul nostru in nestire,
Cu totii rataceam ca niste oi,
Insa, a noastra grea nelegiuire
Pe El a pus-o Domnul, nu pe noi.

Ca mielul dus inspre macelarie,
Si ca o oaie muta, n-a rostit
Nici macar un cuvant de vrajmasie
Cand a fost chinuit si asuprit.

Prin judecata si prin apasare
El a fost luat, dar cine a crezut
Ca moartea Lui a fost ispasitoare
Pentru poporul care L-a vandut?

De cel bogat I-a fost sapat mormantul,
Si groapa I-a fost pusa intre rai,
Macar ca nu I-a fost viclean cuvantul
Si n-a mers pe-a nelegiuirii cai.

Domnul a hotarat ca sa-L zdrobeasca
Prin suferinta… Dar prin jertfa Sa,
Samanta de urmasi ce-o sa-odrasleasca
O va vedea, si se va bucura.

Si va simti atunci inviorarea
Prin rodul muncii sufletului Lui
Cand multi primi-vor binecuvantarea,
O stare dupa voia Domnului.

De-aceea cu cei mari Ii voi da parte,
La loc cu cei puternici si-naltati,
Caci pentru pacatosi S-a dat la moarte
Si S-a rugat pentru cei vinovati.

Anca Winter 

29 Martie

„Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Evrei 5:8

Ni se spune că perfecţiunea Comandantului nostru s-a desăvârşit prin suferinţă; de aceea, noi, care suntem păcătoşi, şi ne aflăm departe de perfecţiune, nu trebuie să ne mirăm că suntem chemaţi să suferim. Se poate să fie încoronat Capul prin chinuri, iar celelalte mădulare să fie purtate pe pat de flori? Dacă Christos a trebuit să treacă prin marea propriului Său sânge ca să ajungă la coroană, noi vom merge la Ceruri călcând pe un pod de argint ca să nu ne mudărim? Nu, experienţa învăţătorului nostru ne învaţă că suferinţa este necesară, şi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să o evite.

Dar există o mângâiere în faptul că Christos a „fost făcut desăvârşit” (Evrei 5:9) „prin lucrurile pe care le-a suferit”. astfel ne poate înţelege pe deplin. El nu este „un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). In înţelegerea aceasta a lui Christos aflăm mângâiere deplină. Unul dintre martirii timpurii a spus: „Pot să îndur totul, fiindcă Isus a suferit, şi suferă şi acum prin mine. El mă înţelege, şi gândul acesta mă face mai puternic”. Credinciosule, mângâie-te cu acest gând în timpurile de strâmtorare. Întăreşte-te cu el când păşeşti pe urmele lui Isus. Caută alinare în înţelegerea Lui. Aminteşte-ţi că suferinţa este un lucru care îţi aduce onoare; să suferi pentru Christos înseamnă să ai parte de glorie.

Ucenicii se bucurau când erau socotiţi vrednici să sufere. Atâta timp cât Domnul ne oferă harul să suferim pentru Christos, să suferim cu Christos este o onoare. Comorile unui creştin sunt necazurile. Privilegiile regilor lui Dumnezeu sunt necazurile, durerile şi întristările lor. Să nu refuzăm, deci, onoarea. Să nu ne dăm deoparte în faţa slavei. Durerea ne înalţă, şi necazurile ne preamăresc. „Dacă răbdăm, vom fi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon