Solemnitate

Cand s-a rostit sentinta, tot ceru-a amutit,
Ne mai fiind cuvinte ca sa redea tabloul,
Iar noi, strigam cu totii: „Sa fie rastignit!”
Si mii de ani lumina a rasunat ecoul.

Orbiti de intuneric, nici n-am avut habar
De clipa cea mai sacra si-a ei solemnitate,
L-am condamnat la moarte ca pe orice talhar,
Dorind cumva sa-i facem lui Dumnezeu dreptate.

Pe drumul suferintei ce-ntreg l-a strabatut,
Cu lacrimi si cu sange, si dragoste fierbinte,
Schimonosit la fata, nu am recunoscut
In El pe Salvatorul fagaduintei sfinte.

Adancul bogatiei si-ntelepciunii Lui
Era cu neputinta sa-l inteleaga firea,
Si nu putea sa treaca prin mintea nimanui
Ca Dumnezeu prin cruce salveaza omenirea.

Comemorand momentul, azi suntem coplesiti,
Si cu firave soapte I-aducem multumire;
De harul Lui cel mare vom fi pe veci uimiti,
Pe inimile noastre, Iubirea-a scris: „Iubire”.

In dreptul meu, Isus a scris: „Iubire”.

Anca Winter 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s