Solemnitate

Cand s-a rostit sentinta, tot ceru-a amutit,
Ne mai fiind cuvinte ca sa redea tabloul,
Iar noi, strigam cu totii: „Sa fie rastignit!”
Si mii de ani lumina a rasunat ecoul.

Orbiti de intuneric, nici n-am avut habar
De clipa cea mai sacra si-a ei solemnitate,
L-am condamnat la moarte ca pe orice talhar,
Dorind cumva sa-i facem lui Dumnezeu dreptate.

Pe drumul suferintei ce-ntreg l-a strabatut,
Cu lacrimi si cu sange, si dragoste fierbinte,
Schimonosit la fata, nu am recunoscut
In El pe Salvatorul fagaduintei sfinte.

Adancul bogatiei si-ntelepciunii Lui
Era cu neputinta sa-l inteleaga firea,
Si nu putea sa treaca prin mintea nimanui
Ca Dumnezeu prin cruce salveaza omenirea.

Comemorand momentul, azi suntem coplesiti,
Si cu firave soapte I-aducem multumire;
De harul Lui cel mare vom fi pe veci uimiti,
Pe inimile noastre, Iubirea-a scris: „Iubire”.

In dreptul meu, Isus a scris: „Iubire”.

Anca Winter 

24 Martie

„A învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Evrei 5:7

Oare a suferit fiindcă s-a temut că va fi lepădat pe vecie? S-ar putea să existe încercări mai grele decât aceasta, dar cu siguranţă că a fi lepădat este una dintre cele mai rele Perspective! „Vezi”, I-a spus Satana, „nu mai ai nici un prieten! Tatăl Tău şi-a închis inima faţă de Tine. Nici un înger nu ar întinde mâna să te ajute. Tot cerul este împotriva Ta; ai rămas singur. Uită-te la tovarăşii pe care i-ai luat cu Tine; sunt mai vrednici? Fiu al Mariei, priveşte-ţi fratele, pe Iacov. Uită-te la iubitul tău Ioan şi la curajosul Petru. Dorm ca nişte laşi în timp ce Tu suferi! Nu ai nici un prieten, în cer sau pe pământ. Tot iadul s-a ridicat împotriva Ta.

Mi-am stârnit toată vizuina. Am trimis porunci în toate regiunile, pentru ca fiecare prinţ al întunericului să te chinuiască în noaptea aceasta. Nu vom cruţa nici o săgeată; ne vom folosi toată puterea infernală ca să te învingem. Ce poţi să faci contra noastră, Singuraticule?” Poate că aceasta a fost ispita. Cred că ă fost, fiindcă apariţia unui înger, care L-a întărit, a îndepărtat suferinţa. El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit”. Nu a mai fost singur, fiindcă cerul a venit lângă El. S-ar putea ca acesta să fi fost motivul pentru care Și-a vizitat de trei ori ucenicii.

Aşa cum a spus Hart . Înainte şi înapoi de trei ori a alergat
De parcă ajutorul omului ar fi căutat. Voia să vadă singur dacă era adevărat că oamenii L-au lepădat. I-a găsit pe toţi dormind, dar poate că a simţit o oarecare alinare ştiind ca nu au adormit din trădare, ci din pricina durerii. Sufletele lor erau binevoitoare, dar carnea era slabă (vezi Matei 26:41). In orice caz, El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit”. Isus a fost auzit în cel mai mare chin; suflete, vei fi auzit şi tu.

Meditaţii C. H. Spurgeon