Ce bine ar fi să gândim, înainte să distribuim!

Ciprian I. Bârsan

Privind în această perioadă pe rețele de socializare, realizez că foarte multe situații, evenimente, comportamente, sunt distribuite în spațiul virtual fără să fie analizate prin filtrul gândiri analitice. Când postăm ceva oare ne punem un set minim de întrebări referitor la materialul care îl distribuim? Care ar fi întrebările ce trebuiesc puse înainte de-a distribui un material pe rețele de socializare?

1.Este adevăr verificat din mai multe surse oficiale?
2.Este rațională informația?

1. Este argumentată științific?
2. Motivează, învață, inspiră?
   Sigur,uni vor zice sunt liber să distribui ce vreau pe profilul meu,cu siguranță așa este ,dar ideal ar fi să gândești și să te întrebi: oare informația asta ajută pe cineva , aduce valoare, promovează binele, promovează pacea, promovează dezvoltarea personală sau dimpotrivă, manipulează, promovează violența, descurajarea, mediocritatea, prostia ,lenea și lipsa de asumare?
   ,,Mintea este ca o parașută, dacă nu o deschizi te prăbușești „!🧠🫀

https://www.facebook.com/100037184780459/posts/668659607716859/?d=n

Vezi articolul original

Aripile Vulturului

„Aţi auzit ce am făcut Egiptului
şi cum v-am purtat pe aripi de vultur
şi v-am adus aici la Mine.“ (Exod 19.4)

De-am avea noi ochi să vadă
Şi o inimă să creadă,
Am simţi în piept chemarea
Când trecu Israel Marea
Roşie, primind salvarea.

De-am avea noi Duh din Domnul
Care să ne-alunge somnul,
Am vedea cum se despică
Marea Roşie de frică
Iar Israel se ridică.

Dacă n-am avea o ceaţă
Peste ochi lipsiţi de viaţă,
Am vedea cum Creatorul
Şi-a purtat pe-aripi poporul
Şi-n pustiu le-a dat izvorul.

De ne-ar arde-n piept, curată,
Inima ca niciodată,
Am vedea toţi bucuria
Celor ce-au lăsat robia
Şi-au primit Împărăţia.

De-am avea priviri atente
Şi trăiri efervescente,
L-am vedea pe Domnul Sfântul
Cel ce-a îngrozit pământul
Când făcu să sufle vântul,

Să despice-n două marea
Pentru-ai Săi croind cărarea.
Egiptenii se-necară
Şi-au ieşit din lume-afară
Pentru viaţa cea amară.

Minte de-am avea destulă,
Liberă de orice hulă,
Am primi făgăduinţa
Care pune-n piept credinţa
Transformându-ne fiinţa.

Dumnezeu oferă pace
Prin Cuvânt, prin tot ce face.
Poţi avea acum deplină
Toată-ncrederea senină
În eterna Sa Lumină.

De-am avea timp a-nţelege
Duhul Sfânt din Noua Lege,
L-am primi în viaţa noastră
Ca pe-o pasăre măiastră,
Sol din zarea cea albastră.

De-am avea preţ pentru toate
Simţămintele curate,
Am primi Cuvântul vieţii
Care l-au vestit profeţii
Chiar din zorii tinereţii.

De eşti tânăr, plin de viaţă,
Cu credinţa îndrăzneaţă,
Pe aripi de vultur mare
Te va duce-n sărbătoare
Domnul prin a Sa-ndurare.

De-am avea noi ochi să-L vadă,
Toţi L-am aştepta în stradă,
În câmpie sau pe munte,
Juni sau tâmplele cărunte
Gata Iadul să-l înfrunte.

Vino, Doamne, mai degrabă!
Scapă-ne de-a lumii gloabă!
Să înceapă Nunta mare
Unde vrem cu mic şi mare,
În cea mai frumoasă Casă
Toţi în Cer să-Ţi fim Mireasă.

Corneliu Livanu  

23 Martie

„Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” Luca 22:44

Tensiunea psihică care izvora din lupta Domnului cu ispita a ajuns într-un asemenea stadiu de excitare nefirească, încât porii Săi eliberau picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Aceasta dovedeşte cât de grozavă a fost greutatea păcatului, dacă a fost în stare să-L zdrobească pe Mântuitorul, şi să transpire stropi de sânge! Aceasta dovedeşte puterea iubirii Lui. Bătrânul Isaac Ambrose face o observaţie foarte bună când spune că cauciucul care se scurge din copacul care nu a fost tăiat este întotdeauna cel mai bun. Acest arbore preţios de camfor a dăruit cele mai bune miresme când a fost biciuit, şi pironit pe Cruce; dar din el curg miresme şi mai bune dacă nu este biciuit, nici pironit, nici rănit.

Acest lucru dovedeşte că Isus a suferit de bună voie, fiindcă a sângerat singur, fără să fie rănit. Nu a fost nevoie de cuţit sau suliţă; sângele a curs de la sine. Nu a fost nevoie de conducători care să strige: „Ţâşneşte, fântână” (Numeri 21:17) izvorul a curs singur, în torente. Dacă un om suferă o mare durere, sângele curge în inimă, în aparenţă. Faţa i se albește, îl cuprinde o slăbiciune, şi sângele care hrăneşte omul dinlăuntru este supus încercării. Dar priviţi-L pe Mântuitorul nostru în agonie. A uitat atât de mult de Sine, încât, în loc să conducă sângele spre inima Lui, l-a lăsat să cadă pe pământ, agonia lui Christos, care a fost turnat pe pământ, zugrăveşte plinătatea jertfei pe care a adus-o pentru oameni.

Nu ne putem da seama de intensitatea luptei prin care a trecut, şi nu auzim vocea ei noi? „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului” (Evrei 12:4). Priviţi-L pe marele Apostol şi Preot al credinţei noastre, şi fiţi gata să transpiraţi mai degrabă cu stropi de sânge, decât să cedaţi în faţa ispititorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon