Da, vom trăi

Motto: „Doamne, nu eşti Tu din veşnicie Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri!” Habacuc 1:12

Da, vom trăi chiar cu dușmanu-n coaste,
Striviți de multe ori, dar nu distruși,
Căci ne-nconjoară-a îngerilor oaste
Și ne lăsăm de nemurire duși.

Puteți a strânge brâul violenței,
Să-l apăsați puternic pe grumaz
Și veți vedea tăria inocenței
Și cât de mult se cântă în necaz.

De ne veți ține-n arșiță și foame,
Avem un semn în inimă săpat,
Iar pomul vieții ne strecoară poame
Cu gust de cer și miez imaculat.

Ne veți urî, dar veți vedea iubire
Și alungați, vă vom răbda atacul,
Ne-om căuta cu dor și cu grăbire,
Cum frunza verde-și caută copacul.

Căci vom cânta ca Pavel și ca Sila
Și vom avea, ca Iacov și Laban,
Drept mărturie, stâlpul și movila
Ce-am ridicat în drum spre Canaan.

Nu suntem mulți, nici tari, nici învățați,
Dar împlinim un număr scris în Carte
Și-n veşnicie-avem atâția frați
Cât n-ar putea pământul ca să-i poarte.
Da, vom trăi, degeaba ne-apăsați,
Căci nu vom mai gusta a doua moarte.

Viorica Mariniuc 

Publicitate

Un gând despre &8222;Da, vom trăi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s