Război și patriotism… la sfert

La moara lui Felix

O știre care a făcut valuri zilele astea în mediul online este cea privitoare la o eventuală mobilizare a rezerviștilor. Aceasta, evident, pornind de la situația conflictuală de la granițele țării. Așadar, la arme! Cine? Toți BĂRBAȚII între 18 și 63(!) de ani, de oriunde s-ar afla. Cei aflați în țările Europei, să se prezinte la unitățile militare în termen de 5 zile, cetățenii români aflați pe alte continente, în 15 zile. Dacă se va declara stare de urgență sau război.

 Știrea a provocat tulburare și reacții diverse, dar cu adevărat șocant a fost rezultatul unui sondaj: în caz de război, doar 26 % dintre români sunt dispuși să rămână în țară și să lupte.Argumentele sunt multiple și nu pot fi ignorate:

-„Pentru ce să luptăm? Să apărăm averile celor care au furat țara?”

-„Pentru cine să luptăm? Pentru politicienii care se lăfăie și ne batjocoresc?”

– „Ce să apărăm…

Vezi articolul original 424 de cuvinte mai mult

C.H. Spurgeon – Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare

Ea i-apus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei) – Genesa 35:18

Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare. Rahela a fost copleşită de durerea naşterii, care a adus-o în pragul morţii; Iacov, deşi plângea moartea soţiei sale, a văzut că naşterea copilului era o binecuvântare. Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleşte încercările, să triumfăm în credinţă prin statornicie divină.

Leul lui Samson s-a transformat în miere, şi la fel se va întâmpla şi cu necazurile noastre dacă le privim cum se cuvine.

Marea furtunoasă hrăneşte o mulţime de peşti; pădurea sălbatică ascunde frumuseţea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilenţiale şi îngheţul amarnic afânează solul.

Norii întunecaţi picură stropi de lumină, şi pământul negru dă viaţă florilor viu colorate.

În fiecare mină a răului se află un filon al binelui.

Inimile triste au o…

Vezi articolul original 175 de cuvinte mai mult

Cu Tine pe cărare….

Cu Tine, Isuse iubit
Nu mi-e frică pe cărare
Nicicând nu m-ai părăsit
Dai, mereu, încurajare.

Chiar atunci când m-ai chemat
Am simțit c-a fost minune
Traiul mi s-a luminat
Cu convingere pot spune.

Transformare s-a produs
Și în suflet și în minte
Credință în mine-ai pus
S-ascult dulcile-Ți cuvinte.

La jug tragem amândoi
Nu sunt singur niciodată
Iar când calea-i cu noroi
Tu o faci, din nou, uscată.

Melodii cu iz ceresc
Ne însuflețesc pe cale
O, ce mult Îți mulțumesc
Pentru stări spirituale!

Fără Tine aș fi prins
În hățișul frământării
O, ce har că nu e stins
Focul binecuvântării!

Cu privirea spre Liman
E progres și părtășie,
E-ajutor și e elan
Spre eterna-mpărăție.

George Cornici

11 Martie

Păcatul… din cale afară de păcătos.” Romani 7:13

Fiţi atenţi la gândurile uşuratice ale păcatului. Imediat după convertire, conştiinţa este atât de sensibilă încât ne temem de cel mai mic păcat. Tinerii convertiţi au o timiditate sfântă, care vine din teama de a nu-L ofensa pe Dumnezeu. Dar vai! În curând rodul acestor prime fructe este înlocuit de spinii lumii înconjurătoare. Răsadul sensibil al pietăţii se transformă într-o salcie în viaţa de mai târziu; creşte prea aplecat şi se clatină la orice adiere. Treptat, omul devine familiar cu păcatul. Urechea în care au bubuit tunurile nu va auzi sunetele uşoare.

LA început păcatul ne înmărmureşte, dar în curând vom spune „nu-i aşa că e doar unul mic”? Apoi vine unul mai mare, şi încă Unul, până când ajungem să privim păcatul ca pe o mică diversiune. Apoi urmează o presupunere total greşită: „Nu am căzut în păcat de-a binelea. Adevărat, am greşit puţin, dar în ansamblu sunt bine. Poate că am scăpat un cuvânt nesfânt, dar majoritatea conversaţiei a fost consistentă”. Astfel scuzăm păcatul. Aruncăm o mantie peste ea şi îi punem nume frumoase. Creştine, ferește-te să priveşti păcatul cu uşurătate. Ia atitudine, altfel vei cădea. Păcatul, un lucru neînsemnat? Nu e o otravă? Cine îi cunoaşte puterea mortală? Păcatul, un lucru mic? Nu vulpile mici strică viile (Cânt. 2:15)? Nu insecta de coral clădeşte o stâncă care sfărâmă vapoarele? Nu securea face să cadă stejarul cel puternic? Nu picăturile de apă distrug piatra? Păcatul, un lucru neînsemnat?

A încununat cu spini fruntea Mântuitorului şi i-a străpuns inima! L-a făcut să sufere chinuri, amărăciune şi dureri. Dacă ai putea cântări cel mai uşor păcat pe cântarul universului, ai fugi de el ca de un şarpe şi ai evita cea mai neînsemnată aparenţă a răului. Priveşte păcatul ca pe cel Care L-a crucificat pe Mântuitorul, şi vei vedea că e „din cale afară de păcătos”
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.

Meditaţii C. H. Spurgeon