Mireasma primăverii

DUCIUC LIDIA

Se-arată florile pe câmp;

Mireasma lor mă-mbie

Un imn, din inimă să cânt

Cu-a slavei simfonie…

E primăvară pe pământ,

E cânt și armonie;

În inimă renaște iar

Speranța-n veșnicie!

Când toate-L laudă cu har,

Mai poți opri cântarea?

Căci, de la El avem, în dar,

Viața și mișcarea!

Chiar dacă mâine s-or usca,

Splendoarea lor va trece

Și-n zborul lor, vor săruta,

Căzând, țărâna rece…

O primăvară va veni

Cum n-a mai fost vreodată,

Când tot ce-i vechi se va-nnoi

De seva-nmiresmată…

Atunci, Hristos ne va-mbrăca

În straie de lumină;

Parfum de cer vom emana,

Ca florile-n grădină…

De ești săpat în palma Sa

Ca fiu al învierii,

Găsești, de vrei, la Golgota

Mireasma primăverii!

Vezi articolul original

Psalmul 41

Ferice-i omul care face bine
Și de acel sărac se îngrijește
Că-n ziua când nenorocirea vine
Chiar Dumnezeu din Cer îl izbăvește.

Domnu-l păzește și în viață-l ține
Pe-acest pământ el este fericit
Când vin spre el vrăjmași cu mâini haine
El de-a lor bun plac este ferit.

Iar când e pe un pat de suferință
În sprijin vine mîna Domnului
Durerea-i ușurezi cu chibzuință
Oricît de multe-ar fi bolile lui.

Eu zic ”o, Doamne, ai milă de mine!
Și vindecă-mi Tu sufletul zdrobit
Așa cum sunt, o Doamne, strig la Tine
Căci împotriva Ta-am păcătuit ”.

Vrăjmașii mei vorbesc cu răutate
Și despre mine zic: ” când va muri”?
Rostind cuvinte grele și-apăsate
”Când oare numele îi va pieri?”

De vine cineva ca să mă vadă
Nestigherit minciuni vorbește iară
Strângând temeiuri false la grămadă
Când pleacă mă vorbește rău pe-afară.

Vrăjmașii împotriva mea șoptesc
Necazul meu crezînd că mi-e pierzare
”E rău de tot atins!” așa vorbesc
”Să se mai scoale nici un chip nu are!

Și-acel cu care-n pace eu trăiam
În care mă-ncredeam fără de frică
Și chiar din pâinea mea îi dăruiam
Călcâiul împotriva mea ridică.

Dar Doamne Tu, Stăpânitor Ceresc
Ridică-mă și milă ai de mine
Să pot cumva ca să le răsplătesc
Precum Tu hotărăști că se cuvine

Prin asta voi cunoaște negreșit
Că mă iubești și mă voi întări
Atunci când de vrăjmaș sunt încolțit
Nicicum să nu mă poată birui.

Tu sprijinul Tău Doamne mi l-ai dat
Neprihănirea Ta mi-ai dat și mie
Căci Tu prin Harul Tău m-ai așezat
‘Naintea Ta să stau pentru vecie.

Să fie-ntruna Binecuvântat!
Slăvitul Dumnezeu mereu să fie
Domnul lui Israel cel Minunat
Din veșnicie până-n veșnicie!

Daniel Hozan

1 Martie

Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea.” Cântarea Cântărilor 4:16

Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela” (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului.

Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel.

Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.

Meditaţii C. H. Spurgeon