Mântuitorul meu iubit

Mântuitorul meu iubit
Spre Tine-înalț privirea
Când sufletul îmi e mâhnit
Știind că Tu ai biruit
Te rog dă-mi Harul potrivit
Să pot rămâne neclintit
Să nu mă pierd cu firea.

Să pot purta, Stăpân Ceresc,
Sămânța Ta în mine
Când buruieni mă năpădesc
Și-atâția spini mă necăjesc
Ajută-mă mereu să cresc
Și dă-mi putere să rodesc
Așa cum se cuvine.

Să pot aduce rod bogat
Te rog dă-mi ajutorul
Pământul e așa uscat
Iar fără Tine-s diperat
Gândindu-mă la secerat
Din nou doresc să fiu udat
Trimite Doamne norul.

Să pot ca să devin prin Har
Un spic umil ce crește
Un lut în mâna-Ți de Olar
O jertfă pusă pe altar
O candelă cu Sfâtul jar
Un păcătos salvat prin Har
Ce-ntruna Te iubește.

Să nu dau aurul pe-un scrum
Știind a lui valoare
Nici încercări când vin duium
Și nici al lumii fals parfum
Să nu m-abată nicidecum
De pe-al Împărăției drum
Spre veșnica pierzare.

O licărire-n infinit
E viața mea întregă
Când Doamne Tu m-Ai plăsmuit
M-ai cunoscut și m-ai iubit
Și-un dor în mine-ai plămădit
Care crescând necontenit
De Tine mă tot leagă.

Prin lumea care zi de zi
Se-ndreptă spre ruine
Oricâte mă vor încolți
Din drum eu nu mă voi opri
Căci îmi doresc să pot păzi
Isuse-n în fiecare zi
Cuvântul de la Tine.

Curând, când Vei veni pe nori
Cu Slava Ta cea mare
În clipa când Ai să cobori
Umplând văzduhul de splendori
Doresc să pot zbura spre nori
Cu-ai Tăi iubiți învingători
Spre marea Sărbătoare.

Și-apoi în Raiul fericit
Vor fi splendori divine
Necazul va avea sfârșit
Cînd vom uita ce-am suferit
Și vom trăi în infinit
Iar eu voi fi pe veci uimit
Când fi-voi lângă Tine.

Daniel Hozan

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s