„Lucruri pe care nu le-am văzut.” 2 Corinteni 4:18
În pelerinajul nostru creştin este bine, în general, să priveşti înainte. Înainte se află coroana, şi în faţă este ţinta. Trebuie să privim cu ochii credinţei la tot ce înseamnă speranţă, bucurie şi mângâiere; până la urmă, trebuie să ne gândim mereu la viitor cu toată dragostea.
Când privim la viitor, vedem păcatul nimicit; moartea este distrusă şi sufletul este pregătit să aibă parte „de moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Privind încă şi mai departe, credinciosul poate vedea cum trece râul morţii şi mlaştina durerii şi ajunge la colinele de lumină pe care se află cetatea cerească. Se vede intrând pe porţile de diamant, onorat ca un învingător, încoronat de mâna lui Christos, îmbrăţişat de Isus, slăvit împreună cu El şi aşezat pe tron alături de El, aşa cum a fost aşezat şi el alături de Tatăl după ce a biruit.
Gândul acestui viitor poate destrăma întunericul trecutului şi tristeţea prezentului. Bucuria cerului va compensa toate durerile pământului. Taci, îndoială! Moartea nu este decât un pârâu îngust, şi vei ajunge curând dincolo. Timpule, cât eşti de scurt! Veşnicie, cât eşti de lungă! Moarte, cât eşti de neputincioasă! Nemuirire cât eşti de nesfârşită! Drumul este atât de scurt! Voi ajunge în curând acasă.
„Când lumea mă împovărează
Cu mări de-ngrijorare şi amar,
Gândirea mea se-nalţă către ceruri,
Spre Domnul care vine iar.
Credinţa mea în El mă va susţine
Şi voi ajunge acasă într-o zi;
Dureri şi chin şi temeri şi suspine
Vor dispărea în prag de veşnicii.”
Dumnezeu e în control 