Tu ești Acel ce-aprinde zorile

Ciprian I. Bârsan

Tu ești Acel ce-aprinde zorile
Ești Cel ce înflorește florile
Cel ce le-a dat parfum îmbătător
Si-un colorit atît de-ncîntător

Ești Cel ce pui cîntări în păsărele
Cel ce dai nume fiecărei stele
Ești Cel ce a facut cer și pămînt
Ești Dumnezeul nostru Bun și Sfînt

Tu ești o Doamne-n tot ce ne-nconjoară
Ești adierea cea de primăvară
Și chipul Tau în toate se-oglindește
Ești drag oricărui ochi ce Te privește

Ce Har avem,că ești prezent în toate
In mii și mii de locuri minunate
Că Te putem vedea aici la orice pas
Că pretutindeni Doamne,se-aude al Tău glas

Tu ești Acela ce aduci lumina
Tu ai creiat și grîul și neghina
Și rîuri și oceane și izvoare
Cît de Măreț ești Tu o Doamne Mare

Amin

Puiu Chibici

Vezi articolul original

Încurajare

Din câte vremi cu toții le-am trăit
Trăim acuma vremi interesante. .
Viroze. . parcă fără de sfârșit
Ce-n valuri și tulpini au tot venit
Purtând restricții tot mai aberante.

Un interes. . pornind de undeva
Răcnind prin multe voci cu disperare
Ca să convingă oamenii să vrea
S-aleagă doza ce-o vor prefera
Numai să trecă toți prin înțepare.

Ca să depindă toate de-un vaccin
Care o lume-ntreagă bulversează,
Iar ca să scape de coșmar și chin
Acceptă omul orișice venin
Necunoscând ce i se-administrează.

Orice model de ser e folosit
Oricât de mult sau doar o picătură
Efectele rapid s-au dovedit
Iar lumea peste tot s-a împărțit
De parcă serul conținea doar ură.

Și frați-ajung să nu mai fie frați
Dorindu-și fiecare sănătate
Dar nici aceia super vaccinați
Nu sunt imuni și pot fi infectați
Acesta-i adevăru-n realitate.

Situația-i așa cumva banală
Pare coșmar. . dar îl trăim real
Dacă le pui pe toate-n socoteală
De la spital, la magazin la școală
E-un fel de tragic film numit ”normal”.

Se vrea cu orice chip de-i cu putință
Prin haos la nivelul mondial,
Să se inducă la orice ființă
Și frică. . și soluții. . și voință
Și-încredere în actul medical.

Și totuși mersul vieții planetare
Continuă, însă privim mirați
La câți s-au stins în greaua încercare
Căci de la mic până la cel mai mare
Fără de milă fost-au secerați.

Malefic fuse boala răspândită
Vaccinul însă și mai abitir
Suntem ca și o pradă urmărită
De-o gheară nevăzută fugărită
Atât de mulți sfârșind în cimitir.

O Doamne, ce privești din înălțime
La toate câte facem noi pe-aici
Mai lasă minții noastre limpezime
Să-și depășească frageda micime
Dezleagă-ne de spaime și de frici.

Tu ne-ai vestit că fi-vor vremuri grele
Iar astăzi le vedem și le trăim
Sunt valuri mari și ne luptăm cu ele
Iar unele-au menirea să ne spele
Ca noi mai tari și-ncrezători să fim.

Căci viața-i scurtă, numărată-n ani
Și-am vrea să fie bună și frumoasă
Dorim s-avem. . lucrăm să strângm bani
Am vrea și faimă, nume bun și fani. .
Dar ce folos de nu-i și sănătoasă?

Tu ne-ai chemat s-avem un alt destin
Găsim promisiunile-n Scriptură
Prin crucea lui Isus scăpăm de chin
De-nțepătura plină de venin
Prin care fost-am injectați cu ură.

Tu n-ai promis c-om fi doar sănătoși
Și-ntreagă viața numai veselie
Dar dacă vom rămâne credincioși
Dacă răbdăm necazul bucuroși
Trăi-vom fericiți o veșnicie.

De ducem lupta până la sfârșit
De nu cârtim în vremurile grele
Gândindu-ne la cât Ai pătimit
La crucea și mormântul biruit
Prin Harul Tău vom trece peste ele.

Doar Tu ști Doamne câte vor veni
Noi nu putem cunoaște viitorul
Știm doar că în curând Vei reveni
Când pe ai Tăi iubiți îi vei răpi
Și pentru-aceea zi ne arde dorul.

Iar până-atuncea Doamne fii cu noi
Prin valea umbrei morții nedorită
Prin valuri, vânturi, boli ce vin șuvoi
De fi-va pace sau va fi război
Condu-ne înspre Țara mult dorită.

Daniel Hozan

24 Ianuarie

Da, El te scapă de laţul vânătorului.” Psalmi 91:3

Dumnezeu îşi scapă poporul „de laţul vânătorului” în două sensuri: de şi din. Mai întâi, El îi salvează de laţ, fiindcă nu îi lasă să fie prinşi de el. In al doilea rând, dacă totuşi sunt prinşi, El îi scapă din el. Prima făgăduinţă este cea mai preţioasă pentru unii; pentru alţii, a doua este mai bună. „Da, El te scapă de laţul vânătorului”. Cum? Problema este adesea mijlocul prin care Dumnezeu ne scapă.

Dumnezeu ştie că rătăcirea noastră va sfârşi curând prin distrugere şi, în îndurarea Sa, îngăduie să fim încercaţi. Noi spunem „Doamne, de ce se întâmplă asta?” – dar nu ştim că necazul acela a fost îngăduit ca să ne ferească de un rău mai mare. Mulţi au fost salvaţi de la ruină de durerile şi crucile lor; acestea au speriat păsările din cuib. Alteori, Dumnezeu îşi ţine poporul departe de laţul vânătorului dăruindu-le putere spirituală, şi când sunt ispitiţi ei spun „cum aş putea să fac acest mare rău, și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Genesa 39:9).

Ce binecuvântare este să poţi fugi la cuib în ziua necazului! Şovăielnicule, chiar dacă ai căzut nu dispera. Rătăcitorule, ascultă-L pe Isus care îţi spune: „Intoarce-te, fiu rătăcit; mă voi îndura de tine”. Spui că nu te poţi întoarce, fiindcă eşti prins? Ascultă făgăduinţa „da, El te scapă de laţul vânătorului”. Vei fi scăpat din toate capcanele în care ai căzut şi, chiar dacă vei fi îndurerat pentru ceea ce ai făcut, Cel ce te-a iubit nu te va îndepărta. El te va primi cu dragoste şi bucurie, şi „oasele, pe care le-ai zdrobit, se vor bucura” (Psalmi 51:8). Nici o pasăre a paradisului nu va pieri în colivia vânătorului.

Meditaţii C. H. Spurgeon