A fost o vreme când pe ape,
Lui Petru, Tu i-ai spus să vină,
De ucenici el se desparte,
Și apa începe să îl țină,
Pășește Petru cu îndrăzneală,
Sub talpa lui valu-i cărare,
Nu poate azi nici o cerneală,
Descrie, ce minune mare,
Sub pașii lui apa se întărește,
Mergând spre Tine cu elan,
Dar marea urlă și lovește,
Un pas, doi,trei el e pe val,
Privește țintă la Mesia,
Umblând pe marea înspumată,
E așa de mare bucuria,
E fericit ca niciodată,
Dar…ochiul,ochiul se desprinde,
Nu mai privește la Isus,
Iar valul pe loc îl cuprinde,
Toată credința lui s-a dus,
Mă scapă Doamne, mă ridică,
Că nu așa aș vrea să pier,
Îmi iartă tu credința mică,
Atâta vreau, atâta–ți cer,
Îl prinde Domnul cu putere,
Și pașii iar pornesc prin valuri,
Venit din sfinte emisfere,
Să ne învețe idealuri,
De ce te-ai îndoit tu,Petre?
Că eu…
Vezi articolul original 96 de cuvinte mai mult
Dumnezeu e în control 