Rugăciune în pragul noului an

La cumpana anilor

Cu şuierat prelung, scrâşnind din roţi
Se-opreşte o clipă trenul vieţii-n gară,
O clipă doar însă-i de-ajuns să poţi,
Privind traseul, harta, să socoţi
De eşti pe drumul de odinioară.

În gară-i forfotă, turişti puhoi,
Şi-ofertele turistice te-mbie
Cu noi trasee, cu tentaţii noi,
Dar tu priveşte-o clipă înapoi
Şi-apoi în faţă, către veşnicie.

Traseul trebuie să fie drept
Căci din Cuvânt s-a folosit dreptarul,
Tu dovedeşte deci a fi-nţelept,
Tentaţiilor dârz să le ţii piept
Căci ai bilet şi-i achitat cu harul.

Drumul spre cer nu-i nicidecum uşor
Căci nu e defilare-n strai de gală
Şi nici nu străluceşte prin decor,
Însă-l asigură pe călător
De fericire-n staţia finală.

E un drum drept, cum alte drumuri nu-s,
Ducând spre ţintă fără ocolire,
E calea sigură ce duce Sus
Şi prin această Cale, ce-i Isus,
Suntem îndreptăţiţi la moştenire.

În gara dintre ani, priveşte, vezi
Cum linii se-ntretaie, cum e cazul,
Este momentul să analizezi
De eşti pe calea bună, şi de crezi
Că nu-i aşa, mai poţi schimba macazul.

Simion Felix Marţian

1 Ianuarie

„Au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela.” Iosua 5:12

Călătoriile obositoare se terminaseră pentru Israel, fiindcă ajunsese la odihna făgăduită. Nu mai erau corturi de aşezat, „nici şerpi înfocaţi, nici Amaleciţi războinici, nici pustiu arzător. Israelitii ajunseseră în ţara în care curgea lapte şi miere, şi acum mâncau din roadele ţării. Poate că în anul care începe acum, iubite cititor creştin, se va întâmpla la fel cu tine sau cu mine. Perspectiva aceasta este îmbucurătoare şi, dacă ne ţinem credinţa trează, se va împlini. Să fii cu Isus în odihna făgăduită poporului lui Dumnezeu este într-adevăr o speranţă măreaţă, şi să aştepţi gloria aceasta atât de curând este o dublă binecuvântare.

Necredincioşii şovăie în faţa Iordanului, care ne desparte şi acum de ţara promisă, dar să ne întemeiem nădejdea pe faptul că am înfruntat deja toate relele, şi că nici măcar moartea nu ne mai poate înfricoşa. Să alungăm orice gând de teamă şi să ne bucurăm la gândul că din anul acesta vom începe să fim „întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Mulţi vor rămâne pe pământ ca să facă lucrarea pe care Domnul le-a încredinţat-o. Dacă aceasta va fi şi partea noastră, nu există nici un motiv pentru care textul de Anul Nou să nu fie adevărat. „Noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă” (Evrei 4:3). Duhul Sfânt este garanţia moştenirii noastre. El ne dă „mai mult decât cerem”. Cei care sunt în cer sunt în siguranţă; tot astfel noi, care suntem pe pământ, suntem siguri în Christos Isus. Cei de sus şi-au învins duşmanii; noi avem şi noi victoriile noastre.

Ostile cereşti se bucură împreună cu Domnul lor; privilegiul acesta ne este îngăduit şi nouă. Ei se odihnesc în dragostea Lui; noi avem pace prin EL. Ei cântă spre lauda Lui; noi avem privilegiul să-L binecuvântăm. In anul care începe vom aduna roadele acestui pământ pustiu, pe care credinţa şi speranţa îl pot transforma într-o gradină a Domnului. La început, omul mânca hrana îngerilor; de ce nu ar face-o şi acum? O, ce privilegiu să ne bucurăm în Isus şi să mâncăm din roadele ţării anul acesta!

Meditaţii C. H. Spurgeon