Durere, tacere

Durere… , tacere… , despartire… , si moarte.
Oare cum as putea sa merg mai departe,
Cand deznadejdea in inclestare ma tine
Si nu mai e nimeni sa stea langa mine?
Cand infranta in drum mi-este toata puterea
Si parca-n zadar mai astept mangaierea?

Imi este sufletul gol, zdruncinat, si-obosit,
Si timpul dintr-o data in loc s-a oprit.
Durerea ce o simt e asa de amara,
N-am stiut ‘nainte cat poate sa doara;
De-as putea sa o sap cu priboiul in stanca,
Ca parca-i prea mare, si prea e adanca…

Dar a mai ramas ceva ce ma face sa sper,
Ceva ce ma face sa privesc catre cer:
Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
Bunavointa Lui ma-nconjoara, o stiu,
Si cand pe nori cu splendoare Se va arata,
Desi inlacrimati, ochii mei L-or vedea.

Sufletul meu tanjeste si suspina de dor,
Cand acasa ajuns, n-oi mai fi calator;
Cand cararea tristetilor va fi la sfarsit,
Ma voi desfata privindu-I chipul iubit,
Si duiosia din ochii-I va inlatura
Amintirea durerii din inima mea.

Inspirata din Iov 19:23-27.

Anca Winter 

La sfarsitul calatoriei

8 decembrie

Text: 2 Petru 1:5-11

„In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare
in imparatia vesnica.” 2 Petru 1:11

Editorul de ziar, Robert Manry, a pilotat cea mai mica ambar-
catiune care a navigat vreodata in Oceanul Atlantic. Calatoria
la bordul ambarcatiunii Tinkerbelle a fost lunga si dificila. El nu a
indraznit sa doarma in liniile de navigare. Carma s-a rupt de mai
multe ori. El a fost aruncat peste bord deseori, scapand numai cu
ajutorul funiei cu care era legat de ambarcatiunea lui lunga de 13
picioare.

In cele din urma, dupa 78 de zile, Manry s-a apropiat de
Falmouth in Anglia. Nu se gandea la nimic altceva decat sa-si lege
ambarcatiunea la un doc si sa gaseasca o camera la un hotel unde
sa doarma putin. Dar o multime entuziasta a avut o alta idee. O
flota de vreo 300 de barci mici i-au iesit in intampinare si-l salutau
folosind sirenele. Patruzeci de mii de persoane s-au aliniat pe
docuri ca sa-i ureze de bine si sa ovationeze. Ce primire buna!

Cam asa ceva il asteapta pe crestinul credincios care a trecut
prin furtunile vietii si a ramas credincios Mantuitorului. Prin toate
greutatile si incercarile ei au continuat sa se asemene tot mai mult
cu Cristos, unind cu credinta fapta, cu fapta cunostinta, cu cunos-
tinta infranarea, cu infranarea rabdarea, cu rabdarea evlavia, cu
evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati iubirea de oameni
(2 Petru 5:7). Petru spune ca atunci cand acesti credinciosi ajung
in cele din urma la tarmul cerului, li se va face o intrare triumfala
in imparatia vesnica unde vor fi in prezenta lui Cristos insusi.

Haideti sa stam strans legati de El prin toate calamitatile.
Atunci, intr-o buna zi, adevarul, pe care-l gasim in 2 Petru 1:11, va
deveni o realitate minunata.- D.C.E.

„Ce minunatii ne asteapta in tara de sus!
Fata-I curata si atingerea mainii lui Isus.
Nu vor fi nici lacrimi, nici plans, suspin, disperare –
Isus ne asteapta acolo pe fiecare.” -Kerr

„Ceea ce vom castiga in ceruri

va fi mult mai mult decat o compensare

pentru ceea ce am pierdut pe pamant.”

Painea zilnica