Psalmul 142

Cu glasul meu spre Domnul strig întruna
Necazu-mi vărs. ‘naintea Lui îl pun
Cu glasul meu mă rog Lui totdeauna
‘Naintea Lui, eu strâmtorarea-mi spun.

Când duhul mi-e așa mâhnit în mine
Tu Doamne, îmi cunoști cărarea mea
Pe drumul care umblu, Tu știi bine
Ce cursă mi-au întins pentru-a cădea.

Aruncă-Ți ochii-n dreapta și cunoaște
Că orișice scăpare-mi este rasă
Și parcă nimeni nu mă recunoaște
Iar de-al meu suflet nimănui nu-i pasă.

Spre Tine Doamne strig fără oprire
Și zic: ” Tu-mi ești scăparea, orice-ar fi
La fel și partea mea de moștenire
Cât fi-voi pe pământul celor vii ”.

La strigătele mele ia aminte
Mă izbăvește că-s nenorocit
Când oameni mult mai tari îmi ies ‘nainte. .
Atunci când ei mă prigonesc cumplit.

Îmi scoate sufletul din strâmtorare
Din temniță… să laud al Tău nume
Când sfinții vor veni să mă-ncojoare
Cât bine mi-Ai făcut eu le voi spune.

Daniel Hozan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s