Locuitor al cerurilor sfinte

„El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti*, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea* Lui faţă de noi în Hristos Isus.” Efeseni 2:6,7

Eu sunt locuitor al cerurilor sfinte,
Cel așezat de Dumnezeu în locurile ce-s cerești
Și-n faptele ce-s pregătite dinainte
Eu umblu, căci așa în mine, Doamne, crești!

Cu trupul meu sunt încă jos, în vale
Dar eu trăiesc în cer, cu Dumnezeu
Și tot ce văd, e slava Ta în cale
Prin înfierea care strigă Ava-n pieptul meu!

Sunt cetățean în cerurile cerurilor Tale
Servesc ca laudă slăvilor divine
Tot ce e pământesc am lepădat în vale
Și taina voiei Tale, Doamne, este-n mine!

Tot ce sunt azi e izvorât din sfatul voiei Tale
Căci nu-i nimic neaprobat de Tine
Și hotărârea Ta mi-a stat la cruce-n cale
Când harul Tău s-a revărsat spre mine!

Deschide-mi ochii, Doamne, să Te văd mai bine
Ca să pricep nădejdea cunoștinței Tale
Și pune-un duh de-nțelepciune-n mine
Și-adu-mi, Isus, din cerul Tău pe cale!

Camelia Stîngaciu 

Cantareti de-o singura nota

20 noiembrie

Text: 1 Corinteni 12:12-27

„Madularele care par mai slabe sunt de neaparata trebuinta „(1 Corinteni 12:22).

Membrii orchestrei au inceput sa se adune pe scena pregatindu-se pentru concertul ce urma in seara aceea. Intrand unul dintre muzicanti si-a ocupat locul,si-a acordat instrumentul ,si-a aranjat partitura in fata si s-a facut comod.

In curand ,luminile salii s-au redus in intensitate si dirijorul a intrat pe scena. La inceputulu concertului ,intreaga orchestra a cantat -cu exceptia unui singur muzicant El a ramas tacut. Apoi a sosit vremea sa cante. Ridicandu-si instrumentul si ajustandu-si partitura ,a asteptat ca dirijorul sa se intoarca spre el. Primind intrarea ,a cantat o singura nota.

Dupa aceea si-a pus atent instrumentul jos si a asteptat ca toti membrii orchestrei sa-si termine partea. Faptul de a canta o singura nota pare pentru pentru multi oameni un lucru neinsemnat , dar era esential pentru a completa performanta .

La fel , Biserica care este Corpul Domnului Isus Hristos. E format din mai multi membri, si fiecare are un rol distinct . Unii primesc roluri principale. Ei se aud des si atrag atentia asupra lor. Altii par sa aiba roluri si insarcinari minore. Dar cu toti sunt necesari.Daca tu nu ai multe talente, nu te rusina si nu considera ca Dumnezeu te-a plasat intr-un loc lipsit de importanta din programul Lui .

Implineste-ti responsabilitatile cu bucurie .Daca ai multe daruri ,nu privi de sus la acei credinciosi care par nesemnificativi Biblia ne spune: sa dam cinste unul altuia -da, chiar si „cantaretilor unei singurei note”.R.W.D.

N-am sa-ti cer nicicand

Un loc mai mare, nu mi-l da,

Ci, rogu-Te, ma fa mai mare,

Ca locul sa-mi pot ocupa. „- Anonim

Putinul devine mult
atunci cand este Dumnezeu in el
.”

Painea zilnica