E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi

E toamnă, înspre primăvară, căci iarna grea a fost dintâi,
A fost atunci când la Golgota Iubirea ne-a stat căpătâi!
E seară, înspre dimineață, căci peste noapte am sărit,
Căci pentru noi, Lumina jertfei e-un veșnic far și-un răsărit!

Nu mai avem nici grija zilei celei de azi, celei de mâine,
Căci Dumnezeul cel puternic ne e și azi și mâine pâine!
Am început cu secerișul, căci am sărit de semănat,
Am început doar să culegem ce-n Golgota Isus ne-a dat!

Am început cu bucuria, căci am sărit peste necaz
Și chiar dacă mai e vreunul, întoarcem celălalt obraz!
Am început cu veșnicia de-aici de jos, de pe pământ
Că-n noi, comoara-mpărăției, ne-a scris-o-n sfântul legământ

E toamnă, înspre primăvară, nu vom cunoaște iarna noi
Căci rădăcina cea din Domnul nu va lăsa măslinii goi
Și chiar de-ar fi să ne-nconjoare, vreun vânt, vreun crivăț, sau zăpezi
Noi ne vom încălzi la focul din inimă, pe care-l vezi!

Căci ardem azi și ardem mâine de dorul celor ce vom fi
Căci tot ce facem azi, în ceruri la sânul Lui noi vom găsi
Căci tot ce-adun aici, se stinge, este deșert și trecător,
Dar dacă dau, slujind pe alții, pe Domnul, sunt câștigător!

Vom câștiga o primăvară, acolo sus în veșnicii
Căci prin credința noastră-n Isus, suntem numiți ai Lui copii
Îmbracă-ne copacii, Doamne, în toamna asta de acum
Cu rodul sfânt, roduri bogate, și fii cu noi și azi pe drum!

Camelia Stîngaciu 

Obstacolele te ajuta sa urci

10 noiembrie

Text: Genesa 45:1-8

Voi, negresit, v-ati gandit sa-mi faceti rau; dar Dumnezeu a

schimbat raul in bine, … sa scape viata unui popor in mare numar.

Genesa 50:20

Profesorul in Studiul Bibliei, Warren Wiersbe, relateaza o po-
vestire despre un baietas care isi conducea surioara mai mica
pe o carare abrupta de munte. Urcusul era greu, pentru ca erau
multe stanci in cale. In final, fetita exasperata de urcusul greu, i-a
spus fratelui ei: „Aceasta nu-i o carare. Este toata numai stanci si
bolovani”. „Sigur, a spus el, dar bolovanii sunt obstacolele care te
ajuta sa urci”.

Daca cineva a avut de trecut obstacole, atunci acela a fost Iosif.
Fratii lui il urau. A fost vandut ca sclav. A fost acuzat pe nedrept si
aruncat intr-o inchisoare egipteana. Cu toate acestea a continuat
sa se increada in Domnul si sa umble prin credinta. In loc sa-l faca
sa se poticneasca, greutatile au fost pentru el doar noi pasi in
slujirea Domnului.

Si altii din Biblie au aratat aceeasi atitudine increzatoare: Avaam,
Moise, Samuel, Ghedeon, si insusi Domnul nostru Isus Cristos.
Pentru fiecare din ei, felul in care au implinit voia lui Dumnezeu
a fost marcat de impotrivire, greutati si dificultati. Dar ei n-au lasat
ca acestea sa-i opreasca din cale.

Care este situatia ta? Ai obstacole in cale? Ai stanci in drumul
tau? Doresti sa abandonezi? Intoarce-te spre Domnul pentru a
primi putere, harul Sau, si calauzirea care vine numai de la El. Ia-ti
privirea de la dificultati si atintesteti-o asupra scopului, prega-
tindu-te pentru a fi folosit de Domnul mai mult. Dumnezeu nu a
promis sa indeparteze toate stancile din calea ta, dar El a promis
ca te va ajuta la fiecare pas al cararii tale.

Nu uita: „obstacolele te ajuta in urcare”. – D.C.E.

„El n-a promis drum larg si usor

Sa poti umbla fara ajutor

Si nici pe drum ca nu vor fi stanci

Ca n-ai sa treci prin ape adanci.”- Smith

Dumnezeu poate transforma
obstacolele in oportunitati.

Painea zilnica