Scrisoare din Cer

Stați mai mult în rugăciune
De ea nu vă-ndepărtați
Ascultați și vă voi spune
Să slujiți cu pasiune
Gând spre Slavă să ‘nălțați.

Nu lăsați îngrijorarea
Să stingă cerescul dor
Ci în voi încredințarea
Va aduce-ncurajarea
Și-un dumnezeiesc fior.

Vă trimit noi revelații
Să-ntăreasc-al vostru-avânt
Spre a repara relații,
Și-alte grele situații
Întâlnite pe pământ.

Mergeți doar la stări curate
Nu la nopți cu putregai
Mergeți la integritate
Cu a voastră cruce-n spate
Însoțind un sfânt alai.

Dorul vostru să vă poarte
Prin incintele cerești
Nu prin entități deșarte
Ce-ar putea să vă-ndeparte
De trăiri dumnezeiești.

Apăsat vă scriu scrisoare
S-o parcurgeți, s-o trăiți
Să munciți cu consacrare
Iar când vine vreo-ncercare
Spre răbdare să suiți.

Fii ai Slavei vă numesc
Și mireasă pentru Mire
Zilnic vreau să v-adâncesc
În ce-i sfânt și pitoresc
Să fiți gata de-Ntâlnire.

Cu cultura vreunei țări
Nu amestecați destinul
Iar când vin amenințări
Apelați la-ncredințări
De-unde voi vă faceți plinul.

Nu vă temeți ce va fi
Peste-un an, peste o lună
Viruși, boli iar vor veni,
Oamenii s-or înrăi
Dar voi stați lângă arvună.

Fiți deschiși pentru virtuți
Într-o lume sfidătoare
În iubiri fiți ne-ntrecuți
Doar în harul Meu crescuți
S-aveți în Eden intrare.

George Cornici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s