Ce bine e în brațul Tău

Ce bine e în Brațul Tău, Mântuitorul meu Slăvit
Ce bine e să știu că sunt iertat, iubit și mântuit!
Ce pace, ce iubire sfântă, ce Har, ce binecuvântare,
Reverși peste acei ce cheamă a Ta prezență-n adunare!

Ce curcubeu multicolor se-arată-acolo-n largul zării,
Și ce speranță pui în omul aflat în pragul încercării!
Ce dor nespus se naște-n inimi când Îți gustăm din bunătate,
Ce Har măreț să Te slujim și să Te regăsim în toate!

Ce adieri de vânt ușor reverși în fiii ce Te cheamă
Si ce putere dai Tu celor ce spulberă din inimi teama!
Ce noi comori găsim în Tine, ce daruri veșnice de Har,
Ce dulce e să fie jertfa primită pe al Tău altar!

Ce infinit de șoapte sfinte, ce dragoste nemărginită,
Ce foc poți să aprinzi Isuse, în cel cu inima trudită.
Ce-ncurajări trimiți prin îngeri, și ce balsam divin, curat,
Cum am putea să-Ți mulțumim pentru tot ceea ce ne-ai dat?

Ce jertfă binecuvantată s-a frânt acolo sus pe deal,
Ce matematică preasfântă să ne iubești în mod egal!
Ce fericire și ce zâmbet ne pui pe chipul obosit,
Și câtă pace și iubire de când pe Tine Te-am găsit!

Ce-nțelepciune torni în noi când vrem să stăm în ascultare,
Ce mângâiere dai Tu celor ce se zdrobesc în dormitoare.
Ce viitor frumos scrii celor ce-și împart visele cu Tine,
Ce minunat ești Tu cu toți si cat de special cu mine!

Îți multumesc de tot ce-mi dai și mie și fraților mei,
Și vreau ca a Ta iubire caldă să știu cum să o-mpart cu ei,
Ajută-mă ca-ntotdeauna să pot fi pentru toți lumină,
Până în ziua când voi fi cu Tine-n slava Ta divină!

 Laura Neagu 

Da lumea ta lui Dumnezeu

9 octombrie

Text: Psalmul 37:1-9

„Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra.” ~ Psalmul 37:5~

Cand incercam sa ne conducem viata fara ajutorul Domnului,dam de necazuri.De aceea ,trebuie sa invatam ca Dumnezeu vrea ca noi sa-I dam Lui poverile noastre.

In cartea sa „Believe and Belong”(Crede si apartine ),Burce Larson povestea,cum ii ajuta el pe multi oameni carora le venea greu sa-si daruiasca Domnului Cristos viata.”De mai multi ani am lucrat la New york si am oferit consiliere spirutuale in biroul meu multor oameni care oscilau intre da si nu.

Adesea le sugeram sa vina cu mine intr-o scurta plimbare pana la o cladire importanta din strada a cincea.La intrarea in cladire era o statuie uriasa a lui Atlas,un barbat minunat ,proportionat,cu toti muschii incordati,care tinea globul pamantesc pe umerii lui.Era cel mai puternic barbat din lume,care abea se mai tinea pe picioare sub povara aceasta .

„Vezi?”spuneam aratand spre statuie.”Aceasta este un mod de a trai, incercand sa cari lumea pe umerii tai.Dar acum,vino cu mine sa trecem strada ! Pe partea cealalta a strazi a cincea este catredala Sfantul Patrik,si acolo in spatele altarului este o statuie mica a copilului Isus ,poate de 8 sau 9 ani, care fara nici un efort tinea globul pamantesc intr-o mana „,

„In loc sa incercam sa ducem singuri povara problemelor noastre ,trebuie sa le dam Celui care poate sa le manuiasca .Pastrezi poverile numai pentru tine?Esti incovoiat sub povara lor? E timpul sa dai lumea ta – ingrijorarile tale -Domnului Cristos!”~ D.C.E.~

Painea zilnica