Parfum de-nchinare

La moara lui Felix

Azi, în toamna lumii, aplecați spre iarnă,
Și „prognoza” Cărții ignorând total,
Oamenii adună fără să discearnă
Naturalul vieții de-artificial.

Cu decoruri ample, grele de culoare,
Vor să-mpodobească viața cu frumos,
Dându-i curcubeie, floare lângă floare,
Fără să se-ntrebe: de ce n-au miros?

Imităm natura cu... naturalețe,
Încât viața însăși pare surogat,
Și, oricum, ce facem n-are „bătrânețe”,
N-are rădăcină, nici timp de udat.

Dureros e, însă, că din închinare
Scoatem naturalul în același mod,
Și uităm că floarea e și fi-va floare
Cu miros puternic, cu polen și... rod!

Udă-ne, Părinte, din înalt cu Duhul,
Fluturi să atragă și albine-n roi
Floarea închinării și, tăind văzduhul,
Să ne ducă-n slavă, Doamne, și pe noi!

Simion Felix Marțian

Vezi articolul original

Mai amintește-ne prin frunza care cade!

Mai scrie-o toamnă peste vremi și peste vise
Mai dă-ne, Doamne, dor de veșnicii promise
Mai amintește-ne prin frunza care cade
Că trebuie să lăsăm ce-i vechi fără tăgade.

Să facem loc la ce e nou să vină,
Pentru-alte vremi când ramura va fi din nou mai plină
Și să mai luăm răgaz din alergare,
Din murmurul obositor și din sudoare.

Să credem c-al Tău gând ne e perfecțiune
Deși ne pierdem aparent din funcțiune
Și mulți și multe ne abandonează lesne
C-o simplă adiere-a vântului ce plesne.

Trezește-mi ochii să privesc mai mult de-atât:
De-o ramură ce-i goală și un trunchi urât!
Să cred că Tu ești, Doamne, și în așteptări decise
Și Tu lucrezi ‘n-ascuns și-aduci noi stări promise

Și chiar de aparent sunt într-un loc de transformare
Și totul pleacă brusc, le las și… doare
Tu ești și în momentul meu de lungă toamnă
Să mă înveți ca să privesc spre ceea ce înseamnă.

Căci Tu ești peste vremile ce aparent sunt decăzute,
Pe care ochii Tăi le vad și sunt știute,
Da, Tu vei aduce iarăși vremi de-nviorare
De-o mare, de-o adâncă bucurie și mirare!

Căci Tu ești cel ce ține frunza-n pom și-o crește
Atâta-ntelepciune, Doamne, mă uimește!
Ești Cel care ne țese, dai un rost la toate!
Esti Cel care ne ține, Tu ești Cel ce poate!

 Camelia Stîngaciu 

Efortul unui prieten

4 octombrie

Text: Romani 5:6-11

…daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit
Cristos. ” Galateni 2:21

Vecinul se lupta cu motorul masinii, incercand sa-l repare. Dar
de fiecare data cand incearca sa desfaca un surub intepenit,
cheia ii aluneca si ii loveste incheieturile degetelor de paletele
ventilatorului. Asa ca-i spui: „Bill, asteapta putin, am o cheie
franceza cu prelungitor cu care poti desface surubul acela. Ma duc
s-o aduc”. Presupunand ca se va bucura de oferta ajutorului tau,
fugi imediat acasa, cobori in pivnita vreo duzina de trepte. Acolo,
pe fundul cutiei cu scule, este cheia de care are nevoie. Apoi urci
din nou pe scari, aproape sa calci pe caine sau pe unul din copii.
Dupa toate acestea, cum raspunde vecinul la ajutorul tau? Nu-ti
vine sa-ti crezi urechilor ceea ce auzi: „Nu, multumesc, cred ca ma
descurc singur”. Nu-i asa ca toate actiunile tale au fost o pierdere
de vreme si de energie?

Vecinul acela care n-are nevoie de tine este imaginea tuturor
acelora care refuza oferta lui Dumnezeu prin Cristos si incearca sa
se mantuiasca singuri. Bizuindu-se pe propriile eforturi, ei spun ca
suferintele ingrozitoare ale lui Cristos de pe cruce nu au fost nimic
mai mult decat un lucru frumos, dar in acelasi timp un gest care nu
era necesar. Respingerea darului fara plata al gratiei lui Dum-
nezeu, este un act de sinucidere. Sa luam in considerare Cuvantul
Lui referitor la aceasta, neprihanirea nu vine prin lege. Nu putem
lucra la dobandirea ei. Nici o cantitate a sangelui nostru, sudoare
sau lacrimi nu va putea dobandi mantuirea. Nu exista nici o cale de
a-L respinge pe Cristos si de-a intra pe poarta cerului. Moartea lui
Isus pentru pacatele noastre este singura noastra speranta pentru
viata vesnica. – M.R.D.II

„Nici un merit de-al meu nu poate

Sa stinga mania de sus.

Singura nadejde imi este

Neprihanirea lui Isus.” – Clayton

Daca ne-am putea merita salvarea,

Cristos n-ar fi murit niciodata

pentru a ne-o asigura.

Painea zilnica