Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

Nichifor Nicu 

Un gând despre &8222;Al cerului dulce miros&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s