Doar tu și El

tu… imperfect, 
slab, fără vlagă, 
copleșit de grijă și lupte, 
clătinat de îndoieli, 
frământat de întrebări fără răspuns,
rănit, descurajat, plin de teamă
pierdut deseori printre cuvinte,
lacrimi și strigăte mute,
rătăcitor între pământ și cer,
dar mereu regăsit,  
stai acolo, așa cum ești, 
tu față-n față cu El.

El… perfect, 
atotputernic, sfânt, 
atotștiutor, stâncă tare, 
drept, bun, iubitor
Dumnezeu care te vede,
te ascultă, te înțelege,
te alină, te ajută,
te ridică, te iartă,
te învață, te îndrumă, 
îți vorbește… ție.

Faci liniște,
să auzi vocea Lui 
să-L cunoști, 
să te miri,
să-I descoperi harul,
să-L lași să te atingă,
să te transforme,
să ia chip în tine
ca tu… da, chiar tu,
după timpul cu El,
să fii din ce în ce mai puțin ca tine 
și tot mai mult ca El!

Vezi articolul original

Statornicie pe cale

Vom evita căi străine de Scriptură
Convinși fiind că-n dezastru sfârșesc
Nu ne atrage contemporana cultură
Cu-a ei sfidare nebună și chip grotesc.

Vom sta pe fundamentul deja așezat
(E temelia ce nu se urnește)
Din ea nici o piatră nu s-a uzat
C-a fost clădită dumnezeiește.

Cuvântul ne-aduce totale convingeri
Din treaptă-n treaptă spre Rai să suim
În tot ce facem să fie distingeri
Între ce e lumesc și ce e sublim.

Valuri de tentații atacă mereu
Cum vom reuși să stăm în picioare?
Mergând cu Cel ce-a-nviat- pe traseu
Slujindu-L cu cea mai înaltă ardoare.

Ne-abatem din calea celor batjocoritori
Rugând Cerul să le schimbe purtarea
Și-n loc de zgură s-aibă sărbători
Să fie-n stare să-nvingă-ncercarea.

Purtați peste tot de vântul îndoielii?
Așa a fost odată, atrași de fantezii
Dar azi e-n noi un duh al îndrăznelii
De-a sta în Legământ în fiecare zi.

Nu pe nisip ne-am așezat locuința
Și nu ne bazăm pe-un ajutor omenesc
Cunoaștem calea și cunoaștem cerința
De-a accepta doar sprijin dumnezeiesc.

În lumea schimbărilor atât de frecvente
Al nostru Părinte e-același din veci
Să vină necazuri, să vină torente
Ne îndreptăm spre Țel pe sfinte poteci.

George Cornici

O inima ce canta

„Pe la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau,
si cantau cantari de lauda lui Dumnezeu…„

Fapte 16:25

Pavel si Sila erau intr-o stare jalnica. Stateau in temnita dina-
untru, cu spatele sangerand dupa bataia cruda si cu picioarele
stranse in butuci. Cu toate acestea nu se plang, ci se roaga – nu
ofteaza ci canta! Asa se intampla atunci cand credinta triumfa
asupra circumstantelor – cand bucuria spirituala da biruinta in
suferinte fizice. Trupul poate fi intemnitat dar sufletul mantuit, nu.
El poate zbura deasupra necazurilor prin puterea lui Cristos. Harul
lui Dumnezeu rupe legaturile necazului si poate sa-i conduca pe
altii spre lauda si slavirea Aceluia care daruieste bucurie eterna.

Un crestin, pe nume Robinson, trebuia sa coboare intr-o mina de
carbuni pentru a aduce niste informatii de la un miner. Cand a
ajuns jos, a intrebat pe unul din mineri cum ar putea sa-l gaseasca
pe acel om. O, nu vei avea nici o dificultate, a spus omul, cu
siguranta ca il veti gasi cantand”. In timp ce Robinson inainta de-a
lungul galeriilor intunecoase ale minei, se gandea ca acest om
trebuie sa cante unul din acele imnuri sumbre, ca de exemplu:
Valea umbrei mortii m-ameninta iar”. N-a mers mult, cand a auzit
in schimb o voce vesela cantand cu bucurie:

In Tara unde curge
laptele si mierea / A mea e bogatia intregului tinut / Aici straluce
pururi ziua fericita / si noaptea mea de patimi pe veci a disparut”.
Harul lui Dumnezeu schimba noaptea in zi si durerea in cantare.
Doamne, daruieste-ne inimi ce canta! – H.G.B.

„Prin tumultul luptei mari si grele
Aud mereu un cantec, dulce, sfant
si-n suflet imi rasuna-al lui ecou,
Cum as putea sa tac si sa nu cant? „- Lowry

„Credinta in bunatatea lui Dumnezeu
da tarie sufletului
si o cantare inimii.„

Painea zilnica