N-ai teamă !

În ziua când eu Te-am chemat
Simțeam că totul se destramă
Atuncea Te-ai apropiat
Și m-ai privit zicând: -N-ai teamă!

Priveam la valul de temut
Căci nu aveam nici o scăpare
Și-abia atunci am cunoscut
Cât e puterea Ta de mare.

Căci ești Stăpân și peste vânt,
Și peste marea-nfuriată. .
Când ai rostit primul cuvânt
Furtuna s-a oprit deodată.

Când cu putere-am fost izbit
De stânci puternice, tăioase
Trimis de Tine, a venit
Un Înger, care mă scăpase.

Mi-a spus: ”Sunt lângă tine-aici
Să te ajut prin încercare. .
De val să nu te mai înfrici
Chiar dacă-i furios și mare. .

Chiar dacă te trântește jos
Și însăși viața-ți amenință
Tu cheamă-L pe Isus Hristos
La El sunt toate cu putință”.

De-atunci am mai întâmpinat
Furtuni și valuri și probleme
Trecându-le am realizat
Că n-am de cine a mă teme

Catargul Sfânt, cum alte nu-s
Purtând corabia pe mare
E crucea Domnului Isus
Puternică, biruitoare.

Prin toate câte m-ai trecut
Și Doamne, câte mă vei trece
Oricât ar fi de neplăcut
Tu lângă mine vei petrece.

Vârtejul Tău vine precis
Când programată-i încercarea
Dar uneori mai e trimis
Numai să curețe cărarea.

Furtuni au fost. . și-or mai veni
Ea ne găsește și ne-ncearcă. .
Mereu de stânci ne va lovi
Zdrobindu-ne a vieții barcă.

Cuvântul Tău e încercat
Și vrednic de luat în seamă
Și eu în el stau ancorat
Prin el Î-mi spui mereu: ”N-ai teamă!”. .

Pe mulți furtuna i-a lovit
Și scufundați au fost în valuri
Iar viața lor li s-a sfârșit
Pierzându-și orice idealuri.

Căci au plecat fără Isus
Vâslind foarte grăbiți ‘nainte
Și n-au luat. . oricât le-a spus. .
Nimic din lucrurile sfinte.

Păreau că sunt de neclintit
Stăpâni pe ei, în siguranță. .
Dar când furtuna s-a ivit
Le-a măturat orice speranță. .

Să știți, furtuna e pe drum
Și multe vieți le amenință
Căci nu se poate nicidecum
Să reușești fără credință.

Aș vrea la cât mai mulți să spun
Că Domnul încă mai iubește
Că încă iartă, încă-I bun
Și astăzi. . încă mântuiește.

De ce nu vrei ca să-L primești
Mântuitorul azi te cheamă
El te îndeamnă să-ndrăznești
Căci doar mergînd cu El. . n-ai teamă.

Daniel Hozan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s