Se sparge curcubeul în prigorii Ce-și poartă evadarea peste gruie, Când toamna calendarul și-l descuie, Ducându-și sacii către poarta morii. Se-aprinde viu lumina în gutuie Și galben țipă ziua prin toți porii, Miresmele, ca sunetul viorii, Pe căi de suflet către ceruri suie. Năvala roadei, ca o clocotire, Ne umple ochi și palme și hambare Venind într-o divină afluire. Și-n toamna caldă ca o sărbătoare, Pe-altar aprindem foc de mulțumire: În toate-i, Doamne, marea-Ți îndurare! Simion Felix Marțian Siegen, 17 septembrie 2021
