Ioan Alexandru

Ciprian I. Bârsan

Astăzi îl comemorăm pe Ioan Alexandru, scriitor și om politic român, născut la 25 decembrie 1941 și trecut la cele veșnice pe 16 septembrie 2000.

Ioan Alexandru a fost devotat proiectului unei Europe creștine, în opoziție vehementă comunismului. Cu studii de filozofie, teologie și limbi clasice, și-a folosit darurile pentru binele comun, incluzând aici – căci poezia ne vine tuturor drept alinare – lirica sa creștină, puternic metafizică.

Mai jos reproducem unul din poemele sale, „Nașterea”:

În pântcele morții-nsămânțat
Voi dormi și eu pentru o vreme
Și putrezind plămada cea dintâi
Veni-va zi la viață să mă cheme

E nașterea din urmă cea mai grea
Sămânța veche trebuie să piară
Puterea morții cuibărită-n ea
S-o veștejească focul de sub țară

Auzu-i șubred, ochii prea înceți
Și mâinile puține și betege
Pe degetul acesta prea nătâng
Nu pot rodi decât fărădelege

Să mânc lumina, să devin cuvânt
Îmi trebuie o altă-alcătuire

Vezi articolul original 37 de cuvinte mai mult

Adevărul Tău deplin

Adevărul Tău deplin
Ne sfințește în chip divin
El ne îndreaptă și ne arată
Calea cea adevărată.

Ca să mergem toți pe ea
În Împărăția Ta
Să cântăm cu bucurie
Căci Biserica Ta-i vie

Duhul Sfânt în noi l-ai pus
Și ne-ai ridicat în sus
În inimă avem izvoare
Ce aduc viața viitoare.

Ele curg spre orșicine
Care prin credință vine
La Domnul Isus Hristos
Care iartă pe păcătos.

El mult a suferit
Pentru noi căci ne-a iubit
Ne-a adus la toți vestirea
Căci El este Mântuirea.

El e calea adevărată
Și Lumina ce ne arată
Adevărul cel divin
Și-n el ne sfințește, amin!

Constantin Sferciuc 

Puterea Lui Dumnezeu, nu a noastra

Text: Psalmul 46

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…” Psalmul 46:1

Adevărul că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre stă ca un motto potrivit fiecărui credincios în Domnul Isus Cristos. Chiar în cele mai grele încercări, sfinţii tuturor veacurilor au găsit mîngaiere şi spijin în asigurarea că puterea lui Dumnezeu este mai mult decat suficientă pentru a face faţă oricărei adversităţi. Un transatlantic american a înfruntat o furtună deosebit de puternică în timpul traversării Oceanului Atlantic. În timp ce îşi îndeplinea slujba pe punte unul din marinari a fost pur şi simplu măturat şi aruncat în mare. Imediat ceilalţi membrii ai echipajului au lansat alarma: „Om la apă!” Un marinar a luat imediat un colac de salvare şi l-a aruncat peste bord. In cateva momente a simţit o smucitură a funiei cu care era legat colacul. Încercand să străpungă întunericul cu privirea, a strigat omului din valuri: „Ai funia?” A primit un răspuns slab: „Nu, funia mă are pe mine!” Marinarul extenuat îşi trecuse colacul pe sub braţe, dandu-şi seama că nu avea puterea necesară să se agate de el.

În calitate de creştini, avem de-a face cu furtunile şi încercările vieţii, care adesea ne copleşesc. Ajungem la sfarşitul puterilor. Chiar şi atunci cand suntem slabi în credinţă, ori cand simţim că nu mai avem credinţă deloc, El ne sprijineşte şi ne ridică din disperarea noastră.
Cum ar trebui să-I mulţumim Domnului că nu trebuie să ne ţinem cu toate puterile noastre atunci cand valurile durerii şi ale disperării se rostogolesc peste noi! Rezemandu-ne pe Domnul şi bizuindu-ne pe promisiunile Cuvantului Lui, putem supravieţui fiecărei crize. Puterea Lui şi nu a noastră, ne este suficientă.      – H.G.B.

„Cumplit furtunile vieţii lovesc;
Purtat şi zdrobit, puterea-mi este sfîrşită.
Mă bizui atunci pe braţu-I ceresc
Şi-ajutorul ce-mi vine în clipa dorită.” – D.J.D.

„Cand nu-ţi mai rămîne nimic decat Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este suficient„

Painea zilnica