E acea zi…

Privesc prin filele vieții,
Nu e nimic nou să nu știu
Cu bune și rele, trecute
Parcă trăiesc, acel moment viu

Nu e nimic nou de remarcat
Doar viața din viată, ce s-a născut
Acel moment unic, curat
Ce mi-a deschis calea, spre cunoscut

E acea zi minunată, de cercetare
E ziua aceea, e ceasul Divin
Când mintea și gândul e-n frământare
Primind din cer, viață din plin

E acea zi, ce cu chin a fost scrisă
În cartea vieții, acel Sfânt tezaur
Pentru mine, e calea deschisă
Mai scumpă, decât cel mai prețios aur

Aceasta-i comoara, pe care o am
Nu-s vrednic de ea, dar mulțumesc
Să fiu primit în acest Sfânt neam
Și o viață cu Dumnezeu, să trăiesc

E Harul Ceresc, Dar fără plată
Doar, să cred în Cel ce-Anviat
O comoară, ce nu am visat vreodată
Îți mulțumesc Doamne, că Te-ai Îndurat.

Bandi Sebastian Alexandru 

Vindecarea orbului

Text: 2 Corinteni 4:1-6

Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării… „2 Corinteni 4:3

Pastorul Walter B. Hinson predica într-un oraş unde unul dintre prietenii săi lucra ca medic de ochi. Într-o zi, Hinson s-a oprit pe la biroul lui şi l-a găsit plin de bucurie. Cand predicatorul l-a întrebat care este motivul veseliei lui, doctorul i-a răspuns: „L-ai văzut pe bătranul acela care a ieşit cand ai intrat tu în cabinet? N-a mai văzut vreo floare sau chipul copiilor săi de multă, multă vreme. Trăieşte la ţară, şi cu cateva luni în urmă a venit să-l consult. După ce l-am examinat, i-am spus că eu cred că vederea lui ar putea fi restabilită. Azi am făcut ultima operaţie pentru ochii săi. Cand am terminat, l-am dus afară şi i-am arătat gloria dimineţii. I-am restabilit vederea!” Ce privilegiu pentru un doctor să fie în stare să redea vederea unor ochi orbi!


Ca şi creştini, avem un privilegiu asemănător. Putem ajuta pe cei orbi spiritual să vadă. Îi putem aduce la Isus Cristos pe aceia pentru care „Evanghelia este acoperită”. Apostolul Pavel a scris: „Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împâcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20). Chiar înaintea înălţării Sale la cer, Isus a spus: „…îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8). Aceste versete vorbesc despre responsabilitatea credinciosului de-a fi un ambasador al lui Cristos, un martor care poate spune: „Am fost orb, dar acum văd”.
Ce chemare extraordinară! Putem „da lumina cunoaşterii” lui Isus Cristos celor din lumea întunecată de păcat (2 Cor. 4:6). Cine ar putea cere un privilegiu mai măreţ!  – P.R.V.

Aud strigand cu disperare
Din noapte si ruină:
„Voi ce-aveti lumina vieţii
Dăruiţi-ne lumină!”” – Oxenham

Dacă creştinismul tău e valoros, se merită să-l împărtăşeşti altora

Painea zilnica