O felie de… cer

La moara lui Felix

Când cobor zdruncinat din acest carusel
Care-i zbucium diurn clopoțind ascuțit,
Încă simt dureros contopirea cu el
Și în gândul confuz, și-ntr-un mers târșâit.

Mă așez hămesit pentru-a prinde puteri
Și cu ochi obosiți mă târăsc prin meniu:
În tocana de azi e acreala de ieri,
Cu amarul sleit înflorind cenușiu.

Toate astea mă dor, mă înțeapă cumva,
Și punând îndrăzneală-n dorința mea, cer:
Aș putea să primesc, măcar azi, altceva?
Îmi doresc foarte mult o felie de... cer!

Știu că are aromă de pace din plin,
Și iubirea-i dă gust, iar speranța culori,
Că adânci bucurii din izvor cristalin
Fac decorul final peste-aceste splendori.

Am primit ce-am cerut, și-universul meu tern
A-nflorit luminos, dar aș vrea să-nțeleg:
Cum va fi în vecii, la ospățul etern,
Când felia de-acum va fi... cerul întreg?

Simion Felix Marțian

Vezi articolul original

Început de an şcolar

Afară miroase a toamnă
Iar soarele mai rece luminează
Vara, parcă a trecut în goană
Şi zilele, vizibil se scurtează.

Îmbrăcămintea cea de vară
De-acum aţi pus-o-ntr-un dulap
Mai repede se face seară
Şi ne trezim cu noaptea-n cap.

De-aş fi avut putere-n rugăciune
Ca şi Iosua bunoară
Te-aş fi rugat Prea Bunule Stăpâne,
Lungeşte această minunată vară!

Dar totuşi ştiu că Tu conduci
De ani şi ani a soarelui cărare
Te rog acum la fel să faci
Cu-aceştia mici, cu fiecare.

Apucă Tu cu mâna sfântă
Mânuţa lor în mâna Ta
Iar rugăciunile le-ascultă
Când înspre Tine se vor îndrepta.

Le dă inţelepciune să înveţe
Şi ascultare de părinţii lor
Din Cartea sfântă, dă-le Tu poveţe
Şi fă-i copiii Tăi pe viitor!

Viorel C.  

Ingredientul lipsa

Text: 2 Corinteni 7:1-12                   

„în adevăr, cand întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mantuire…” 2 Corinteni 7:10

Un băieţel a chemat telefonista de serviciu şi i-a cerut un număr. Nu vorbea bine şi aceasta n-a putut să-l înţeleagă. După ce a repetat de cateva ori numărul, el a răbufnit: „Voi, telefonistele sunteţi nişte proaste”, şi a trantit receptorul. Auzind conversaţia aceasta, mama a fost şocată. Ea a chemat telefonista şi I-a obligat pe băieţel să-şi ceară scuze. Mai tarziu, mama a plecat de acasă, iar băiatul a luat din nou receptorul. „Sunteţi aceeaşi telefonistă cu care am vorbit mai înainte?” „Da”, a spus ea. „Ei bine, a replicat băieţelul, încă mai cred că sunteţi o proastă!”

Scuza băiatului îmi aduce aminte de unul din elementele lipsă din vieţile multor creştini – pocăinţa adevărată. Recunoaşterea păcatului este făcută în urma prinderii lor asupra faptului sau în circumstanţe deranjatoare. Dar mintea nu se schimbă cu nimic, nu există fapte noi şi nici motivaţii noi. Pocăinţa biblică restabileşte credibilitatea în faţa lumii şi în faţa Domnului. In 2 Corinteni 7:11, există şapte exclamaţii, care sunt şapte semne ale unei pocăinţe adevărate: (1) Frămantarea de-a face binele. (2) Dorinţa de a cere scuze. (3) Indignarea împotriva păcatului. (4) Frica de Dumnezeu. (5) Dorinţa intensă să vadă binele săvarşit. (6) Zelul de-a corecta răul săvarşit. (7) Gata să vadă fărădelegea pedepsită.
Pentru creştini, pocăinţa este o atitudine de viaţă. Zilnic îi cerem Duhului Sfant să ne arate păcatele. Apoi lucrăm pentru biruirea lor. Fie ca ingredientul „întristării după voia lui Dumnezeu” să nu lipsească din vieţile noastre!  – D.J.D.

„Cand a fost ultima dată cand ţi-a părut rău pentru
cuvintele ce le-ai spus, ceva ce ai făcut, sau pentru o
atitudine greşită faţă de fratele tău? Te-ai pocăit, sau
trebuie să faci unele mărturisiri chiar acum?„

„A te pocăi înseamnă a-ti părea rău de păcatul tău si a fi gata să renunţi la el„

Painea zilnica