Sfaturi din inimă la inimă

Să nu ne cucerească
Un val de lăcomie
Iubirea mult să crească
Mânia să se-oprească,
Să fie armonie.

****
Să fie unitate
Să fie conlucrare
În fiecare frate
Să fie puritate
În orice-mprejurare.

****
Nimic să nu luăm
Din ce oferă firea
Din contră, să luptăm
În Sfânul Duh să stăm
Să nu vrem despărțirea.

****
Dorim progres și har
Și rod bogat dorim
Dar mersul la altar
Să nu mai fie rar
Din rugi să nu ne-oprim.

****
Când lipsuri se ivesc
Și e puțin în vas
Să nu vrem sfat lumesc
Ci sfat dumnezeiesc
La fiecare pas.

****
Când ajutor e dat
La cei ce au nevoie
Cuvântu-i aplicat
Haru-i nelimitat
Că-i dat de bunăvoie.

****
De ceartă, înșelare
Nu-i loc în sanctuar
Poruncile sunt clare
Să facem împăcare
Că-i sfânt mărgăritar.

****
De ce nu sunt iertări?
De ce sunt divergențe?
Aceste comportări
N-aduc înseninări:
Să le-aruncăm ca zdrențe!

****
Să nu ne amăgească
Al lumii val perfid
Spre Patria cerească
Avântul să sporească
Să nu sfârșim în vid.

****
Și înc-un sfat luați:
Să nu vă fie teamă
Ci cu curaj luptați
Să-i apărați pe frați
Și să-i luați în seamă.

George Cornici

Liber sa canti!

Text: Exodul 15:1-13                           

Voi canta Domnului… El m-a scăpat.” Exodul 15:1,2

Intr-o zi, cand mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducand o colivie cu cateva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe camp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de camp şi nu pot canta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cantand în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întamplarea. „Cand le-am eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cantecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!”


Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mantuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot canta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cantare nouă în inima noastră. Cand israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom canta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau canta. Dar tu? – P.R.V.

Isus este Salvatorul meu,
Căci mi-a şters păcatul greu.
Şi-am să-I cant cu dor mereu, mereu,
Pin’ajung în cerul Său.”  – Hallan

A avea un suflet mantuit înseamnă să ai o cantare în inimă

Painea zilnica