Bogatiile si credinta

Text: 1 Timotei 6:17-19

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se ingamfe si să nu-si pună nădejdea in nişte bogăţii nestatornice, ci in Dumnezeu…” 1 Timotei 6:17

O zi de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.
Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vantul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vant usca şi veştejea holdele date în floare în cateva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decat un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curand – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie.


Nu are importanţă cat trăieşte cineva sau cat de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea. În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, iar în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea, Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Cand eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea” .
Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic. – D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu. „– Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pămant dar tine-te tare de lucrurile din cer

Painea zilnica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s