Crestinii ascunsi

Text: Efeseni 4:17-24

Voi sunteţi lumina lumii.‘” Matei 5:14

Dacă oamenii din jur nu recunosc consacrarea ce-o facem faţă de Mantuitorul, ceva este extrem de rău în viaţa noastră. Este dificil să înţelegem cum creştinii care îl iubesc pe Domnul pot fi prieteni multă vreme fără să fie conştienţi de relaţia lor specială în familia lui Dumnezeu.
G. Campbell Morgan, în cartea sa „Cum să trăieşti”, relatează despre o conversaţie pe care a avut-o la terminarea predicii dintr-o duminică seara. Un bărbat s-a apropiat de el şi i-a spus că invitase la biserică pe unul dintre colegii cu care muncea de peste 5 ani. El a spus apoi: „Sugestia mea de-a participa cu mine la biserică l-a surprins mult pe colegul meu. A răspuns la invitaţia mea spunand: „Eşti creştin?” Şi cand am răspuns afirmativ, mi-a zis: „Păi şi eu sunt creştin. Nu este interesant?” Spre surprinderea omului, Morgan a replicat: „Interesant? Nu, nu este interesant de loc! Amandoi trebuie să vă naşteţi din nou”.

Dacă s-a întamplat sau nu acest lucru, nu ştiu, dar pentru Morgan era de neconceput ca cei doi oameni să fi putut fi mantuiţi cu adevărat şi să muncească cot la cot timp de 5 ani fără să fie conştienţi de gradul lor de înrudire ca fraţi în Cristos.
Ştiu oare colegii noştri de muncă şi cunoştinţele noastre de credinţa noastră în Cristos? Să nu uităm, creştinii plini de Duhul Sfant nu sunt nişte creştini în secret!  – R.W.D.

De vom ascunde lumina cerească
Şi n-om oglindi pe Isus ca-mpărat,
Cum va putea cel din noapte şi păcat
Să fie condus, ajutat şi salvat?” – Branon

Să lăsăm ca mărturia noastră să fie scrisă în litere destul de mari, ca lumea s-o poată oricand citi

Painea zilnica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s