Text: Efeseni 6:5-9
„Lucraţi… pentru mancarea, care rămâne pentru viaţa veşnică…” Ioan 6:27
Trei oameni lucrau la o construcţie foarte mare. Unul a fost întrebat: „Ce faci aici?” „Amestec mortar”, a spus el. Al doilea a răspuns: „Ajut Ia înălţarea acestui zid”. Cand al treilea a fost întrebat, a răspuns: „Construiesc o catedrală pentru gloria lui Dumnezeu”.
Aceşti trei oameni ar fi putut lucra la fel de bine la o maşină, un camion, o casă, un drum, sau orice alt produs sau serviciu pe care îl pot face un om sau o femeie. Mulţi oameni lucrează pentru a-şi caştiga existenţa, ca să obţină succes fără ca să se îmbogăţească. Aceste motive nu trebuie să fie motivele principale pentru munca unui creştin. Ca şi al treilea om din povestirea anterioară, trebuie să vedem că ceea ce dă muncii noastre valoare eternă nu este produsul sau serviciul muncii noastre, ci însuşi procesul muncii – efectuarea slujbei cu credincioşie, pentru gloria lui Dumnezeu. într-o broşură intitulată: „De ce să mergi la lucru?” scriitorul dă două motive biblice pentru muncă:
(1) Dumnezeu a poruncit aceasta pentru că munca este bună. (2) Munca „creează un climat în care credinciosul II poate reprezenta pe Isus Cristos”. Cu alte cuvinte, trebuie să muncim pentru a-L satisface pe Dumnezeu şi să demonstrăm colegilor noştri de muncă ce schimbare face Cristos în viaţa cuiva.
Următorul poem captează esenţa oricărei munci creştine: „ Tată, unde-ai vrea astăzi să lucrez? Şi să dărui iubirea la oricine. Atunci mi-a arătat un colţ micuţ. Spunandu-mi: „Ingrijeşte-l pentru Mine!” – D.J.D.
„Oricare ar fi munca zilnică şi grea,
Să îmi caştig painea, aş vrea să pot vedea
Marea slujbă şi cinste în care m-ai pus
De a-i aduce pe alţii la Domnul Isus. ” – Stalter
„Dumnezeu ne-a dat ceva de făcut în lumea aceasta; apreciem oare îndeajuns această onoare?„
Painea zilnica