Îndemn la pocăință

Sunt doar un simplu om. . ca fiecare
Și-am fost trimis cu treabă pe la voi
Stăpânul m-a trimis c-o-nsărcinare. .
Să vă transmit: că vremea ca atare
E scurtă. . și se-ntoarce înapoi.

Dorind la pocăință să vă-ndemne
Mai lasă Harul să vă pregătiți
De-o bună vreme El trimite semne
Iar în Cuvânt găsiți ce vor să-însemne
Prin Sfânta Lui lumină să le știți.

Din nou și-acum. . a nu știu câta oară
Indemnul Lui e să vă pocăiți
El n-ar dori ca cineva să piară
C-a pregătit o veșnică comoară
S-o-mpartă cu aceia mântuiți.

Căci nimănui nimic nu-i folosește
Chiar dac-ar poseda întreg pământ
Iar dacă sufletul și-l prăpădește
În clipa morții oare cum pășește
Spre întâlnirea cu Cel Veșnic Sfânt?

Isus a pătimit murind pe cruce
Și-ntreg păcatul Lumii l-a plătit
Doar jerfa Lui spre Cerul Sfânt conduce
La Tatăl, ce schimbarea o produce. .
Prin Har. . și tu poți fi un mântuit.

Prin mine Domnul vă aduce-aminte
Că-n lumea asta sunteți trecători
Nu neglijați deloc a Lui cuvinte
Luați în seamă lucrurile sfinte
Căutați adevăratele comori.

Deși sunt încercări și sunt ispite,
Ca voi și eu mereu sunt încercat
Iar probele pe drum sunt stabilite
Dar însuși Domnul nostru ne promite
Că El va fi cu noi neîncetat.

Numai ascultă-I astăzi vocea lină
Eu nu sunt doar un simplu mesager. .
Grăbiți-vă spre Țara de Lumină
Pe Calea-ngustă dar de Haruri plină
La toți eu vă doresc: Drum bun. . spre Cer!

Daniel Hozan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s